Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când florile capătă puteri tămăduitoare

Tradiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când florile capătă puteri tămăduitoare

Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători, este celebrată de creştinii ortodocşi în fiecare an pe 15 august.

Conform specialiştilor în Etnografie şi Foclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, de Sfânta Maria, se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. "Gospodinele duc, pe 15 august, la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate. Tradiţia spune că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă" spun etnografii.

La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că astfel vor dobândi virtuţi tămăduitoare. În familiile cu fete de măritat, icoana este "spălată" cu flori de busuioc pentru a aduce noroc în dragoste. De Sfânta Maria se culege năvalnicul, o plantă care trăieşte în păduri, în locuri ascunse cunoascute doar de femeile în vârstă. Planta este dăruită fetelor pentru a avea norocul să întâlnească un băiat gospodar şi iubitor.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară