Aceştia cred însă că încetinirea nu înseamnă o schimbare de strategie, de trecere la un război de uzură.
Pornind de la situația actuală a frontului, sunt trei scenarii posibile pentru accelerarea și succesul contraofensivei ucrainene.
Prima variantă este ca înaintarea forțelor ucrainene să ducă la o străpungere a liniilor de apărare rusești.
Breșa creată poate fi exploatată de ucraineni pentru a pătrunde în adâncimea dispozitivului militar rusesc și a-l destabiliza.
Un al doilea scenariu presupune menținerea unei presiuni constante asupra trupelor ruse, până când acestea vor suferi probleme serioase de sistem și vor ceda, iar într-un final se vor retrage fie în mod controlat, fie dezorganizat.
Al treilea scenariu, deși mai lent decât primele două, este văzut de analiști ca fiind cel mai probabil. Acesta presupune o campanie constantă de presiune și interdicție, susținută de eforturi ofensive majore, precum cel în desfășurare.
Aceste operațiuni ar putea genera breșe în liniile rusești, pe care forțele ucrainene le pot exploata la început la nivel local, pentru a trece apoi la pătrunderi mai profunde în apărarea rusească.
Încetinirea are scopul de a evita pierderile proprii și de a obliga armata rusă să părăsească pozițiile defensive pregătite anterior.
Însă succesul acestei variante depinde de susținerea constantă a Ucrainei cu echipamente militare din Occident timp de mai multe luni.
Acest lucru i-ar permite armatei ucrainene să mențină presiunea până în prima linie a dispozitivului defensiv rusesc.
Un important obiectiv strategic este linia de comunicații și aprovizionare de pe frontul sudic, care leagă Rostov de Peninsula Crimeea prin culoarul din nordul Mării Azov.
O străpungere a acestui culoar de forțele ucrainene ar obliga armata rusă să abandoneze toate cuceririle de la vest, pe teritoriile separatiste din Donbas, inclusiv Crimeea.
Rusia se confruntă deja cu o diminuare a rezervelor strategice, dar și cu un sistem militar corupt și marcat de lipsuri.