Forțele armate ucrainene au lansat în cursul nopții trecute peste 390 de drone în direcția Moscovei, dintre care 81 au fost interceptate de apărarea antiaeriană în apropierea capitalei, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, citat de Moscow Times. Potrivit acestuia, atacul a durat zece ore, de la ora 20:30, în seara precedentă, până la 6:30 dimineața.
„La locurile în care au căzut fragmentele intervin echipele serviciilor de urgență”, a precizat Sobianin, fără să ofere detalii despre urmările atacului.
Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, a declarat că una dintre drone a lovit un bloc de locuințe de pe strada Zemskaia din Cehov. Autoritățile verifică dacă există persoane rănite.
☕️ Good morning, Russia!
The Moscow region was hit by its largest attack yet this morning. Moscow Mayor Sergei Sobyanin said that more than 390 drones were heading toward the region.
The video shows an apartment building in the city of Chekhov. Several apartments were gutted by… pic.twitter.com/08HhxWTlNJ— NEXTA (@nexta_tv) July 28, 2026
De asemenea, mai multe anvelope depozitate pe o platformă în aer liber au luat foc.
Potrivit unei analize a imaginilor filmate de martori, realizată de publicația Astra, incendiul a izbucnit pe teritoriul Fabricii de Regenerare din Cehov, specializată în reciclarea anvelopelor uzate, a granulelor de cauciuc și a diferitelor produse tehnice din cauciuc.
Conform informațiilor publicate de companie, aceasta este unul dintre cei mai mari producători ruși din domeniu.
Vorobiov a mai afirmat că „mai multe zeci de drone” au fost doborâte deasupra localităților Domodedovo, Podolsk, Ramenskoe și Kolomna.
La Koledino, Astra a stabilit că a luat foc un depozit aparținând companiei independente de logistică 3PL, în apropierea căruia se află un centru de distribuție Wildberries. Reprezentanții companiei de comerț online au declarat că centrul funcționează normal.
Ukrainian drones are attacking the "Gidrostal" Plant in the city of Chekhov, Moscow Oblast, resulting in a large fire breaking out.
— AMK Mapping ?? (@AMK_Mapping_) July 28, 2026
The "Gidrostal" Plant specialises in the production of heavy metal structures for construction purposes and specialized crane hydromechanical… pic.twitter.com/ZKc07rrGBf
În contextul atacului masiv cu drone, în regiunea Moscova a fost emisă o alertă. Ministerul rus pentru situații de urgență le-a cerut locuitorilor să rămână în case, să nu se apropie de ferestre sau să se adăpostească.
„În cazul în care vă aflați pe stradă sau într-un automobil, adăpostiți-vă într-o clădire, într-un pasaj subteran sau într-o parcare”, se arăta în mesajul transmis de direcția regională a ministerului.
Locuitorii au fost avertizați și în legătură cu posibile întreruperi ale serviciilor de internet mobil.
Trei aeroporturi din regiunea capitalei, Vnukovo, Jukovski și Domodedovo, au impus temporar restricții asupra zborurilor.