Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a anunţat luni finalizarea lucrărilor pentru crearea primei bombe aeriene a Ucrainei, la capătul a 17 luni de eforturi care au dus la crearea unui dispozitiv care va începe în curând să fie utilizat în situaţii reale de luptă, relatează EFE, potrivit Agerpres.
"Dezvoltarea sa a durat 17 luni. Proiectilul cântăreşte 250 de kilograme", a scris ministrul Fedorov pe contul său de pe platforma X, unde a subliniat că acest tip de bombă are "un design unic, creat special pentru realităţile războiului modern".
Rezultat al muncii membrilor clusterului de apărare Brave1, această bombă este un produs 100% ucrainean, a spus el, potrivit media de la Kiev.
Bomba a fost concepută pentru a distruge fortificaţii, posturi de comandă şi alte ţinte aflate la o adâncime semnificativă şi la o distanţă de zeci de kilometri.
Piloţii ucraineni efectuează teste şi fac ultimele ajustări, a indicat ministrul apărării ucrainean, anunţând că "aceste bombe aeriene ucrainene vor începe în curând să lovească obiective ale inamicului" rus.
Bombele aeriene sunt proiectile convenţionale de mare putere, echipate cu propriile sisteme de navigaţie, care pot fi lansate de pe o aeronavă fără ca aceasta să se apropie prea mult de ţintă.
Rusia le foloseşte pe scară largă în Ucraina, iar distrugerile masive pe care le provoacă au jucat un rol esenţial în distrugerea poziţiilor fortificate ucrainene, ca apoi să permită forţelor sale să avanseze la sol.