Antena 3 CNN Externe Ucraina și Iran: Cele două războaie care riscă să provoace o ruptură totală între SUA lui Trump și Europa (Politico)

Ucraina și Iran: Cele două războaie care riscă să provoace o ruptură totală între SUA lui Trump și Europa (Politico)

M.L.
3 minute de citit Publicat la 07:00 24 Mar 2026 Modificat la 07:15 24 Mar 2026
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat, zilele trecute, un atac fără precedent la adresa aliaților europeni din NATO, după ce aceștia au refuzat să participe militar în războiul din Iran. Foto: Getty Images

Cea mai mare teamă a liderilor europeni din acest moment este că războiul purtat de Trump din Iran va duce la abandonarea Ucrainei de către SUA. Guvernele europene se tem astfel că președintele american s-ar putea răzbuna pe aliații să europeni - care au refuzat să intervină în războiul din Iran - prin tăierea ajutorului pe care SUA încă îl mai oferă Kievului, au declarat patru diplomați UE pentru Politico.

Astfel, pentru a evita o ruptură totală în relația translatlantică, liderii europeni speră ca, prin oferirea unui ajutor limitat lui Trump în Orientul Mijlociu îl va convinge pe liderul american să mențină ritmul actual al ajutorului acordat Ucrainei în războiul purtat contra Rusiei lui Putin.

Războiul din Iran „nu trebuie să ne abată atenția de la sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei”, declara zilele trecute Emmanuel Macron, la un summit UE organizat la Bruxelles.

Nu e de mirare de ce liderii UE sunt atât de neliniștiți: Președintele SUA, Donald Trump, a lansat, zilele trecute, un atac fără precedente la adresa Alianței Nord-Atlantice, la puțin timp după ce a comunicat public că „reanalizează” participarea țării sale la NATO, ca urmare a refuzului celor mai mulți dintre membrii organizației de a se implica în războiul din Orientul Mijlociu.

„Fără SUA, NATO ESTE UN TIGRU DE HÂRTIE! Nu au vrut să se alăture luptei pentru a opri un Iran alimentat de arme nucleare. 

Acum, acea luptă este CÂȘTIGATĂ militar, cu foarte puține riscuri pentru ei. Atât de ușor de făcut pentru ei, cu atât de puțin risc. LAȘI, și NE VOM AMINTI!”, a scris Trump pe Truth Social, cu bine-cunoscutul său stil de a atrage atenția asupra cuvintelor-cheie scrise cu majuscule.

În plus, europenii mai au încă un motiv de îngijorare, după ce Putin i-a făcut lui Trump o ofertă quid pro quo - se oferă să înceteze schimburile de informații cu Iranul, precum coordonatele precise ale unor active militare americane din Orientul Mijlociu, dacă guvernul american încetează să furnizeze informații Ucrainei.

„Se adâncește fisura între Europa și SUA”, a spus președintele finlandez Alexander Stubb. „Dar e o realitate cu care trebui să trăim. Și, evident, să încercăm să salvăm ce mai putem”.

„Cei din Emirate trag rachetele Patriot ca pe niște acadele, în timp ce ucrainenii au nevoie de ele”

Guvernele europene mai sunt îngrijorate de modul în care războiul din Iran consumă rachete și muniții antiaeriene pe care Kievul le-ar fi putut altminterri folosi împotriva Rusiei, au mai precizat sursele citate de Politico.

„Când vezi ce a făcut Trump cu Groenlanda, cât de ușor a tăiat furnizarea de informații militare pentru Ucraina, te gândești că există întotdeauna un risc ca Trump să renunțe complet la sprijinul acordat Ucrainei”, a declarat un diplomat european.

„Grija principală este că (războiul din) Orientul Mijlociu va abate atenția de la Ucraina”, a declarat un alt diplomat citat de Politico. „Cei din Emirate trag rachetele Patriot ca pe niște acadele, în timp ce ucrainenii au nevoie disperată de ele”.  

Liderii europeni, precum președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și secretarul general al NATO, Mark Rutte, încearcă acum să îl ajute pe Trump în deblocarea Strâmtorii Ormuz.

Macron, deși circumspect în public, e foarte activ în culise: în două convorbiri telefonice avute cu Trump, președintele francez l-a asigurat pe președintele american că Franța va ajuta Statele Unite la eliberarea Strâmtorii Ormuz, atunci când condițiile vor permite acest lucru.

Europenii promit să ajute, totuși, SUA în Orientul Mijlociu. „E în interesul nostru comun, dar și al Ucrainei”

Macron a promis că va trimite un detașament naval în Strâmtoarea Ormuz după ce „faza fierbinte” a ostilităților se va încheia, dar a accentuat că Franța va participa la o astfel de misiune sub egida Națiunilor Unite.

După ce o rachetă balistică iraniană a fost lansată spre baza anglo-americană Diego Garcia din Oceanul Indian, Starmer a anunțat că SUA pot folosi bazele din UK pentru a lansa atacuri asupra obiectivelor iraniene. Până acum, englezii le permiteau americanilor să folosească bazele doar „în scopuri defensive”.

UK, Franța, Germania, Italia, Olanda, Canada și Japonia și-au arătat recent „disponibilitatea de a participa la eforturile necesare asigurării traficului în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz”.

„Face parte din acest efort comun: trebuie să îi arătăm lui Trump că suntem activi în Orientul Mijlociu. E în interesul nostru comun, dar și al Ucrainei”, a mai precizat o sursă diplomatică citată de Politico.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole