Antena 3 CNN Actualitate Locale Ce a păţit un bărbat nervos care a sunat de 30 de ori un poliţist ca să îl înjure

Ce a păţit un bărbat nervos care a sunat de 30 de ori un poliţist ca să îl înjure

Un bărbat din Suceava a sunat un polițist de nu mai puțin de 30 de ori în decurs de patru ore. Şi nu pentru a sesiza vreo infracţiune, ci pentru a-l înjura pe omul legii.

de Alexandra Dima    |   

Suceveanul era înscris în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale și a fost chemat la secție după ce nu a fost găsit acasă. Polițistul s-a prezentat la domiciliul bărbatului de 64 de ani vineri, 6 august. Pentru că nu era acasă, i-a lăsat o înștiințare de prezentare la poliție, alături de datele sale de contact, potrivit Mediafax .

Suceveanul l-a sunat de 30 de ori pe cele două numere de telefon, între orele 19:00 și 23:00, pentru a-l înjura şi profera ameninţări. 

Polițiștii s-au dus din nou la domiciliul bărbatului, doar că a refuzat să le deschidă, astfel că au fost nevoiți să intre cu forța. Oamenii legii au descoperit nu mai puţin de șapte telefoane mobile pe carer le-au ridicat pentru cercetare.

La secție, bărbatul a recunoscut că l-a hărțuit pe polițist și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Subiecte în articol: Suceava
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște