Gara Bistriţa Nord din municipiul reşedinţă a judeţului Bistriţa-Năsăud a fost inaugurată în urmă cu 140 de ani, în principal în scop economic, zona fiind cunoscută pentru exploatările miniere şi forestiere şi pentru plantaţiile pomicole. Nu este considerată un important nod feroviar, iar în prezent îi străbat peroanele cei care fac naveta la locul de muncă, studenţii care merg la Cluj, pensionarii care merg la băi sau persoanele care au diverse treburi prin Capitală şi călătoresc cu trenul de noapte. De câteva luni, însă, prin gara Bistriţa Nord au început să fie observaţi turişti cu rucsacuri în spate, îmbrăcaţi sportiv şi încălţaţi cu pantofi de trekking. Unii nu vorbesc limba română. Sunt drumeţi de pe Via Transilvanica (VT), în căutarea locului din gară unde li se poate aplica, în Carnetul Drumeţului, ştampila oficială a "drumului care uneşte"
Locul pe care îl caută este un mic muzeu feroviar înfiinţat de un ceferist pensionar, într-o sală unde în trecut se depozitau bagaje de mână, aflată în imediata vecinătate a caselor de bilete. Este al cincilea punct din Bistriţa unde pot fi găsite ştampilele VT; celelalte sunt trei cafenele şi un hotel. Este, aşadar, un loc cu poveste, cu istorie şi cu un muzeograf de ocazie foarte deschis şi posesor al unui umor fin, ironic pe alocuri.
Sorin Tisa este ceferistul pensionar care "administrează" Muzeul feroviar din gara Bistriţa Nord
Are 65 de ani şi, de când se ştie, a locuit la doi paşi de gară. Născut într-o familie de feroviari, cu bunici şi părinţi ceferişti, cu soţia angajată la CFR, a copilărit şi s-a maturizat într-o locuinţă de serviciu aflată în proximitatea gării, iar acum locuieşte la bloc - situat, evident, lângă gară.
"Cum îmi place să glumesc, cred că, sută la sută, primele sunete pe care le-am auzit din casă, la câteva luni după ce m-am născut, au fost cele ale locomotivelor, adică plecările şi sosirile din staţia Bistriţa", este concluzia amuzantă la care a ajuns Sorin Tisa.
› Vezi galeria foto ‹
"Gara, pentru mine, este a doua casă", a completat el, începând să povestească cum venea după sifon la nea Danciu, la bufetul gării, mergea să se tundă la frizeria din zona gării sau cum se îmbăia sâmbăta la duşurile de la depoul de locomotive, unde curgea apă caldă non-stop, pentru că acasă se putea spăla doar la lighean.
A început să lucreze la CFR în 1979, în domeniul instalaţiilor de comunicaţii, şi s-a pensionat "forţat" în data de 16 octombrie 2013, la ora fixă, după cum spune, la 08:31, când drezina în care se afla alături de mai mulţi colegi a colizionat un tren de marfă. Au fost 16 răniţi, el s-a numărat printre aceştia, a suferit fracturi de bazin şi a fost nevoit să intre în pensie de invaliditate, pentru ca în anul următor, când a îndeplinit condiţiile, să se pensioneze oficial.
Spune că se gândea la un muzeu feroviar încă de când era în activitate şi a încercat să recupereze cât mai multe obiecte scoase din uz sau abandonate prin cantoane, magazii sau poduri.
"Din gările părăsite, am recuperat, practic, ce am mai găsit"
"Ideea era de mult în capul meu, în mintea mea, şi parcă o vizualizam, aşa. Mergând prin gări şi prin staţii, în deplasări - mai mult până la Sighetu Marmaţiei, Beclean pe Someş, Dej Călători şi pe partea până la Ilva Mică, dar şi cu maşina în ultimii ani, am început să adun obiecte pentru muzeu. Din gările părăsite, am recuperat, practic, ce am mai găsit. A fost o recuperare şi o redare la viaţă a lor. Ceea ce vedeţi aici sunt din cantoane, din gări, din multe magazii, sunt instalaţii care au fost scoase din uz", a relatat Sorin Tisa, pentru Agerpres.
Micul muzeu feroviar de la Bistriţa este locul unde poţi vedea zeci de modele de telefoane de serviciu, de la cele cu fir şi disc până la primele modele de telefoane mobile, un telegraf, o presă de datat bilete de tren din carton, felinare şi lanterne folosite la semnalizare, ştampile care se aplicau pe permise de călătorie sau bilete, un birou de impiegat dotat cu o lampă pe gaz, ceasuri de buzunar pe care le primeau impiegaţii de mişcare la angajare, fluiere, uniforme vechi folosite de conductorii de tren, genţi de valori de la serviciul de coletărie-mesagerie, manuale de instruire a angajaţilor CFR, fotografii vechi cu gări şi cu foşti angajaţi.
Spaţiul i-a fost pus la dispoziţie de către CFR după finalizarea lucrărilor de modernizare a gării Bistriţa Nord în toamna lui 2014, şi, din anul următor, a început să aducă, pe rând, toate obiectele colecţionate, care spun o parte din istoria feroviară locală. Muzeul nu este deschis permanent, cei interesaţi să îl viziteze îl pot suna pe Sorin Tisa la numărul de telefon afişat, iar el vine şi le deschide uşa spre universul pe care îl numeşte a doua casă.
Muzeul este una dintre atracţiile din săptămâna "Şcoala altfel", iar Sorin Tisa este nevoit, din cauza spaţiului mic, să îi primească pe rând pe elevi, în grupuri restrânse.
Din 2019, muzeul are şi pagină de Facebook, unde sunt publicate fotografii cu vizitatorii, instantanee cu locomotivele şi trenurile care ajung în gara Bistriţa Nord sau cu vagoane vechi, detalii despre acţiunile organizate de Asociaţia Mocăniţa Transilvaniei la care este invitat şi Tisa sau despre diverse activităţi feroviare.
De câteva luni, în fotografiile publicate pe pagina de socializare apar şi drumeţi de pe Via Transilvanica. Cei mai mulţi sunt din România, ne spune Sorin Tisa, dar a primit şi oaspeţi din Germania şi Franţa. Vin în general singuri sau în grupuri mici, de două-trei persoane, dar a avut parte şi de un grup de peste zece persoane, care şi-au dorit să aibă aplicată ştampila VT de la micul său muzeu.
Reacţia drumeţilor la vederea colecţiei sale? "Rămân plăcut impresionaţi, pentru că gândiţi-vă numai în ţară câte muzee feroviare sunt. (...) Gara, că ne place, că nu ne place, este o poartă de intrare în oraş", a afirmat Sorin Tisa.
Pe lângă muzeu, vizitatorii mai pot admira, în faţa gării, şi o locomotivă cu aburi fabricată în 1947 la Reşiţa, sub licenţă germană, pe care Sorin Tisa speră să o vadă cât mai curând restaurată.
Planuri de viitor pentru muzeu
Şi-ar dori un spaţiu mai mare, care să îi permită să expună în condiţii mult mai bune obiectele adunate de-a lungul anilor, dar şi să organizeze ateliere creative pentru copii. Pentru că iubeşte nu doar viaţa de ceferist, ci şi meşteşugul, fiind unul dintre meşterii populari prezenţi la mai toate târgurile organizate în Bistriţa, cu creaţii realizate din lemn şi resturi de materiale lemnoase, carton, conuri de brad şi alte materiale reciclate. Cât stă în puterile sale, nu lasă nimic să se piardă.
Proiectul privind înfiinţarea traseului de cale ferată Dej-Beclean-Bistriţa a fost conceput de către Societatea Căilor Ferate din Valea Someşului, potrivit documentelor păstrate la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale. Lucrările au fost efectuate în perioada 1885-1886, iar inaugurarea liniei ferate, în lungime de peste 60 de kilometri, şi a staţiei Bistriţa a avut loc la data de 3 mai 1886.
În acelaşi an, a fost finalizată linia de cale ferată Mureş-Luduş-Bistriţa, a cărei construcţie a durat şase ani.
Aceste investiţii au fost sprijinite de comunitatea oraşului Bistriţa, atât financiar, cât şi prin punerea la dispoziţie a terenului pe care s-a construit staţia.
Spre finalul anului 1898, avea să fie inaugurată linia de cale ferată care lega Bistriţa de Bistriţa Bârgăului, destinată trenurilor de marfă şi de călători. Actualmente, aceasta este utilizată doar de un operator feroviar privat de transport călători.
După unirea Transilvaniei cu patria mamă, în gara Bistriţa avea să ajungă, în data de 26 mai 1919, chiar trenul regal, în care se aflau Regele Ferdinand şi Regina Maria, aflaţi în turneu prin teritoriile româneşti, după Marea Unire.
Aspectul din prezent al gării Bistriţa Nord se datorează lucrărilor de modernizare finalizate în 2014, în urma unui proiect în valoare de 56,5 de milioane de lei, care a beneficiat de finanţare europeană şi naţională.