Antena 3 CNN Actualitate Un cunoscut primar PSD a fost găsit mort în birou

Un cunoscut primar PSD a fost găsit mort în birou

Primarul comunei Păltiniş, Ioan Popovici, a decedat, marţi, în sediul primăriei, după ce a făcut un infarct miocardic. 

"Am aflat, astăzi, cu mare regret, de trecerea fulgerătoare la cele veşnice a celui care a fost, timp de două decenii, primarul comunei Păltiniş, Ioan Popovici. Transmit sincere condoleanţe familiei, care este atât de greu încercată", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu. 

La faţa locului au sosit de urgenţă ambulanţa şi medicul din comună, s-au efectuat manevrele de resuscitare, dar după aproape 45 de minute a fost declarat decesul. 

Ioan Popovici se afla la al cincilea mandat de primar, fiind ales pe listele PSD. În luna ianuarie a acestui an, Ioan Popovici împlinise 70 de ani. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani