Sus, în Pirineii de est, la peste 2.235 de metri altitudine, arheologii au făcut o descoperire care ar putea schimba felul în care înțelegem viața oamenilor preistorici la munte. O peșteră ascunsă printre stânci adăpostește zeci de vetre de foc străvechi, pline cu fragmente de mineral verde. Ele sunt un indiciu că aici s-ar fi desfășurat, cu mii de ani în urmă, una dintre cele mai timpurii activități de minerit la mare altitudine cunoscute până acum. Și mai intrigant: în peșteră au fost găsite rămășițele unui copil, ceea ce ridică întrebarea dacă locul nu a fost cumva și un loc de înmormântare, scrie Science Daily.
Un loc vizitat din nou și din nou, vreme de 2.000 de ani
Descoperirile sugerează că oamenii au revenit în mod repetat în acest loc izolat, pe parcursul a aproximativ 2.000 de ani. Asta contrazice o convingere veche printre cercetători – aceea că, în preistorie, oamenii doar erau în trecere prin zonele înalte de munte, fără să zăbovească.
„Multă vreme, mediile montane înalte au fost văzute ca marginale, locuri prin care comunitățile preistorice treceau doar ocazional”, a explicat profesorul Carlos Tornero, de la Institutul Catalan de Paleoecologie Umană și Evoluție Socială, autorul principal al studiului publicat în revista Frontiers in Environmental Archaeology.
„Dar noi am găsit o secvență arheologică foarte bogată, incluzând multiple structuri de combustie și un număr foarte mare de fragmente de mineral verde. Nu putem spune exact cât timp stăteau oamenii de fiecare dată, dar folosirea repetată a spațiului și densitatea rămășițelor sugerează ocupări scurte până la medii ca durată, dar care se repetau iar și iar pe perioade lungi de timp”, mai spune el.
Vetre de foc și posibil minerit de cupru
Situl, cunoscut sub numele de Peștera 338, se află în Valea Freser. Arheologii au săpat o zonă de șase metri pătrați lângă intrarea în peșteră și au identificat patru straturi distincte de activitate umană.
Stratul cel mai recent era subțire și conținea puține obiecte, din epoci istorice – semn că peștera a fost folosită doar puțin în acea perioadă. Stratul cel mai adânc și mai vechi conținea doar fragmente de cărbune, datate la aproximativ 6.000 de ani vechime.
Cele mai importante descoperiri au venit însă din straturile doi și trei. Cercetătorii au găsit aici 23 de vetre de foc, pline cu fragmente de mineral verde, zdrobite și arse. Testele sunt încă în desfășurare, dar materialul seamănă cu malachitul – un mineral bogat în cupru, care poate fi prelucrat pentru a obține cupru.
Dacă acest lucru se confirmă, ar însemna că Peștera 338 a funcționat ca o tabără de minerit la mare altitudine, surprinzător de timpurie.
„Multe dintre aceste fragmente sunt alterate termic, în timp ce alte materiale din peșteră nu sunt, ceea ce sugerează clar că focul a jucat un rol important în prelucrarea lor și că a existat o intenție deliberată în spatele acestui lucru”, a declarat dr. Julia Montes-Landa, de la Universitatea din Granada, coautoare a studiului. „Cu alte cuvinte, nu au fost arse din întâmplare”.
Vetrele se suprapun adesea una peste alta, ceea ce arată că aceeași zonă a fost refolosită în mod repetat. În același timp, ele rămân distincte una de cealaltă – semn că vizitele erau separate de perioade lungi de timp, și nu că ar fi fost vorba despre o singură ședere continuă.
Datarea cu radiocarbon plasează vatra din al doilea strat la circa 3.000 de ani vechime. Vetrele din al treilea strat au între aproximativ 5.500 și 4.000 de ani.
Rămășițele unui copil și bijuterii preistorice
Tot din al treilea strat, cercetătorii au recuperat și rămășițe umane: un os de deget și un dinte de lapte, aparținând cel puțin unui copil de aproximativ 11 ani. Deocamdată nu există suficiente dovezi pentru a stabili cauza morții sau dacă cele două oase aparțineau aceluiași copil. Descoperirea ridică însă posibilitatea ca alte morminte să fie ascunse mai adânc în peșteră.
Alte obiecte oferă indicii despre oamenii care au trecut prin acest loc.
„Am recuperat două pandantive: unul făcut dintr-o scoică și altul dintr-un dinte de urs brun”, a spus Tornero. „Provin din contexte preistorice, cel mai probabil de pe la mijlocul mileniului al II-lea î.Hr. Pandantivul din scoică este interesant pentru că are corespondențe în alte situri din Catalonia, ceea ce sugerează tradiții comune sau legături între diferite comunități. Pandantivul din dinte de urs este mult mai puțin obișnuit. Asta ar putea indica ceva mai specific sau simbolic, posibil legat de mediul local”.
O peșteră la care s-a revenit timp de milenii
Deși Peștera 338 nu a fost o așezare permanentă, întoarcerile repetate de-a lungul mileniilor arată că locul avea o valoare însemnată pentru grupurile preistorice.
Cercetătorii speră ca săpăturile viitoare să dezvăluie mai multe despre felul în care a fost folosită peștera și despre momentele în care oamenii au locuit acolo. De asemenea, vor să stabilească exact ce mineral verde este și de unde provine.
„Identificarea mineralului verde ca fiind malachit este încă preliminară”, a precizat Tornero. „Cercetările aflate în desfășurare la Universitatea din Granada și la Universitatea Autonomă din Barcelona vor oferi răspunsuri finale în scurt timp. De asemenea, săpăturile nu au atins încă adâncimea totală a sitului, așa că secvența nu este complet documentată. Vara aceasta vom continua lucrările arheologice”.