Antena 3 CNN Actualitate Un fost judecător CCR dă verdictul pentru eliminarea pensiilor speciale

Un fost judecător CCR dă verdictul pentru eliminarea pensiilor speciale

Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, a vorbit despre eliminarea pensiilor speciale.

”Nici nu e de mirare că vor ataca la CCR. Categoria socio-profesională a magistraților plus consilierii Curții de Conturi sunt singurele persoane care au interdicții chiar prin textul Constituției. În condițiile în care nu i se permite absolut nicio activitate în afară de cea didactică în învățământul superior, cum poți să spui după 35-40 de ani de muncă că nu le mai dai pensii, care nu sunt speciale, ci de serviciu? Într-adevăr s-a ajuns la pensii mari, din cauza disfuncționalităților din sistem, care se puteau foarte bine evita, prin soluții legislative. Oricum ar fi, magistrații sunt discriminați, după o viață de muncă, această categorie profesională se vede lipsită de cel mai important suport al ei, independența financiară” a afirmat fostul judecător CCR la Antena 3, care este sigur că legea va fi declarată neconstituțională și că cei care au votat știau foarte bine acest lucru.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Candidat la primarie, prins în flagrant când dădea șpagă