Antena 3 CNN Actualitate Un interlop din Capitală a fost reţinut după ce l-ar fi ameninţat pe profesorul de sport al fiicei sale. Ce au descoperit poliţiştii

Un interlop din Capitală a fost reţinut după ce l-ar fi ameninţat pe profesorul de sport al fiicei sale. Ce au descoperit poliţiştii

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 16:43 16 Oct 2025 Modificat la 16:43 16 Oct 2025
Suspectul l-ar fi ameninţat pe profesor şi cu un obiect tăietor-înţepător. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres

Un interlop din Capitală a fost reţinut de poliţiştii din Sectorul 5, după ce l-ar fi ameninţat pe profesorul de sport de la şcoala în care învaţă fiica lui. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, individul, care se află sub control judiciar într-un alt dosar, i-ar fi reproşat cadrului didactic că nu a intervenit într-un conflict între copilă şi un coleg. În timpul discuţiei aprinse bărbatul i-a spus profesorului că "îl taie cu briceagul" şi "dă cu el de pământ". Scenele s-au petrecut în curtea şcolii, în timpul orei de sport, au declarat surse judiciare.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 19 Poliţie au pus în aplicare, miercuri, un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, şi, ulterior, l-au reţinut, într-un dosar penal de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi de ameninţare, au transmis oficiali de la Poliţia Capitalei. Individul este liderul unei grupări de interlopi din Capitală.

Conform sursei citate, pe 14 octombrie, poliţiştii Secţiei 19 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către profesorul unei şcoli din Sectorul 5, un bărbat de 27 de ani, că, în timp ce se afla în instituţia de învăţământ, ar fi fost ameninţat cu acte de violenţă de către tatăl unei eleve. 

Agenţii s-au deplasat la faţa locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă. În urma cercetărilor s-a descoperit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 11:30, după unele discuţii în contradictoriu cu un părinte, nemulţumit că profesorul nu ar fi intervenit într-un conflict verbal între fiica sa şi un alt elev, acesta l-ar fi ameninţat pe dascăl cu acte de violenţă şi a avut un comportament agresiv.

Mai mult, interlopul, spun surse din rândul anchetatorilor, l-ar fi ameninţat pe profesor şi cu un obiect tăietor-înţepător.

"Având în vedere comportamentul agresiv şi atitudinea provocatoare manifestată în spaţiul public al unităţii de învăţământ, prin care a generat o stare de teamă şi nelinişte în rândul elevilor şi al cadrelor didactice, perturbând climatul educaţional şi afectând ordinea şi liniştea publică, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de acesta", au declarat reprezentanţi din cadrul Poliţiei Capitalei.

În cursul zilei de miercuri, agresorul profesorului a fost depistat şi condus la audieri în baza mandatului emis. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole