Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român din Italia a fost rănit într-o explozie. A uitat pe foc o oală cu apă care a ars toată noaptea

Un român din Italia a fost rănit într-o explozie. A uitat pe foc o oală cu apă care a ars toată noaptea

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 12:10 11 Aug 2025 Modificat la 12:51 11 Aug 2025
Bărbatul rănit a fost de urgenţă la spital unde se află în stare critică, iar apartamentul său a fost pus sub sechestru. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un român rezident în Monfalcone, provincia Gorizia, Italia a fost grav rănit într-o explozie care a avut loc în apartamentul său.

Bărbatul, potrivit Ansa, a fost lovit de suflul exploziei la față și la membre și este acum internat cu prognostic rezervat la secția de arşi a spitalului din Padova.

Conform unei reconstituiri, explozia a fost declanșată de aragazul din bucătărie, după ce gazul a rămas deschis toată noaptea, după ce apa din oala lăsată să fiarbă pe aragaz s-a scurs şi a stins flăcările.

Explozia s-a produs când românul s-a trezit dimineaţa şi a aprins lumina. Suflul exploziei a distrus geamurile și l-a aruncat la pământ pe bărbat. Din fericire incidentul nu a fost urmat şi de un incendiu, astfel daunele materiale au fost reduse şi nu au vizat şi celelalte locuinţe din bloc.

Mai multe echipaje de pompieri, carabinieri și ambulanţe au sosit la fața locului. Bărbatul rănit a fost de urgenţă la spital unde se află în stare critică, iar apartamentul său a fost pus sub sechestru.

Nicio altă persoană nu a fost rănită, iar structura clădirii nu a suferit avarii majore.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole