Antena 3 CNN Externe Mapamond Un tablou de Picasso, în valoare de aproximativ 600.000 de euro, a dispărut în drum spre o expoziție în Granada

Un tablou de Picasso, în valoare de aproximativ 600.000 de euro, a dispărut în drum spre o expoziție în Granada

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 22:45 16 Oct 2025 Modificat la 22:45 16 Oct 2025
Datorită valorii lor inestimabile, operele lui Picasso sunt ţinte principale pentru hoţi / sursă foto: Getty Images

Poliţia spaniolă a deschis o anchetă după ce un tablou de Pablo Picasso a dispărut în timpul transferului său de la Madrid la Granada, unde urma să fie expus, au declarat joi surse poliţieneşti citate de AFP. Aceste surse, însă, nu au putut oferi AFP detalii suplimentare referitoare la acest caz incredibil, notează Agerpres.

Potrivit media locale din Granada, în sudul Spaniei, tabloul "Natură moartă cu chitară" ("Nature morte a la guitare"), pictat la începutul secolului XX de Picasso, urma să fie expus publicului începând de săptămâna trecută la Fundaţia Caja Granada.

Acest ulei pe pânză are o valoare estimată la aproximativ 600.000 de euro.

Toate lucrările prezentate în oraşul andaluz provin din colecţii private, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Datorită valorii lor inestimabile, operele lui Picasso sunt ţinte principale pentru hoţi.

În 1976, peste 100 dintre picturile artistului spaniol au fost furate în Avignon, în sud-estul Franţei. Toate pânzele au fost în cele din urmă recuperate.

Pablo Picasso, născut în 1881 la Malaga, în sudul Spaniei, şi decedat în 1973 la Mougins, în sud-estul Franţei, este considerat unul dintre cei mai mari pictori din istorie. 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole