Antena 3 CNN Externe Unde s-ar putea întâlni Zelenski cu Putin. Sunt luate în considerare 5 locații. Scandal din cauza uneia foarte aproape de România

Unde s-ar putea întâlni Zelenski cu Putin. Sunt luate în considerare 5 locații. Scandal din cauza uneia foarte aproape de România

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:10 20 Aug 2025 Modificat la 12:10 20 Aug 2025
O întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin ar putea avea loc înainte de sfârșitul lunii. Sunt luate în considerare cinci locații. FOTO: Getty Images

O întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin ar putea avea loc înainte de sfârșitul lunii, a declarat un înalt oficial al UE pentru Sky News. Sunt luate în considerare cinci locații, dar una dintre ele – Budapesta – nu e dorită nici de Ucraina, nici de prim-ministrul polonez Donald Tusk.

Geneva, Viena, Roma, Budapesta și Doha sunt locațiile luate în considerare, au spus sursele.

Geneva este considerată cea mai bună opțiune.

Roma nu e pe placul Rusiei, în timp ce Budapesta nu este preferată de Ucraina.

De altfel, nici prim-ministrul polonez Donald Tusk nu susține ideea organizării unor viitoare discuții de pace cu Ucraina în Ungaria.

Președintele american Donald Trump a sugerat ieri Budapesta ca loc de întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

Însă Tusk sugerează că organizarea discuțiilor în capitala Ungariei - același loc unde a fost semnat Memorandumul de la Budapesta din 1994 - ar reprezenta o ironie istorică. Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul unor garanții de securitate, ca parte a memorandumului, un acord încălcat ulterior prin anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și invazia din 2022.

„Poate sunt superstițios, dar de data asta aș încerca să găsesc alt loc”, a spus Tusk.

Se pare că aliații europeni doresc ca garanțiile de securitate să fie definite înainte de întâlnire.

Potrivit unor oficiali familiarizați cu această chestiune, se lucrează la un tratat similar celui al NATO, care să garanteze că aliații Ucrainei vor veni în apărarea acesteia în cazul unui viitor atac rus, și care ar putea fi finalizat până săptămâna viitoare. Italia se opune trimiterii de trupe în Ucraina, potrivit surselor Sky News.

Diplomații UE au spus că sunt încrezători în negocierile în curs și că aceasta este cea mai bună șansă de până acum de a opri războiul.

Aliații ar putea reveni la Washington la începutul lunii septembrie pentru a sărbători orice acord care va fi încheiat.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a sugerat ca Volodimir Zelenski să se întâlnească la Moscova, conform altor informații difuzate de presa franceză și rusă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole