Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană ar putea semna un acord comercial de principiu cu SUA pentru a evita tarifele impuse de Trump

Uniunea Europeană ar putea semna un acord comercial de principiu cu SUA pentru a evita tarifele impuse de Trump

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 18:25 03 Iul 2025 Modificat la 18:25 03 Iul 2025
Acordul ar fi similar cu cel încheiat de Marea Britanie, a declarat joi Ursula von der Leyen. Foto: Getty Images

Uniunea Europeană dorește să încheie un acord comercial de principiu cu Statele Unite, până în termenul limită 9 iulie, când ar trebui să intre în vigoare taxele vamale anunţate. Acordul ar fi similar cu cel încheiat de Marea Britanie, a declarat joi Ursula von der Leyen, potrivit Politico. UE ar putea accepta tarife generale de 10% doar dacă SUA prelungeşte negocierile şi cedează tariful de 25% asupra industriei auto, adaugă The Guardian.

"Într-adevăr, ceea ce vizăm este un acord de principiu. Același lucru a făcut și Marea Britanie", a declarat președintele Comisiei Europene într-o conferință de presă cu ocazia unei vizite în Danemarca.

Totuși, un acord detaliat este "imposibil" în acest interval de timp din cauza volumului și complexității comerțului dintre UE și SUA, a adăugat ea.

Comisarul UE pentru comerț, Maroš Šefčovič, se afla la Washington DC pentru a negocia acordul cu omologii săi americani.

Von der Leyen a subliniat că UE dorește să încheie un acord comercial-cadru până pe 9 iulie, în contextul în care Trump a amenințat că va impune așa-numitele tarife reciproce de 50% pentru majoritatea bunurilor dacă nu se ajunge la un acord.

Negocierile de la Washington ar putea ajunge la un final în curând, spun diplomații implicați, care afirmă că Bruxelles-ul este pregătit să accepte tarife generale de 10%, așa cum a propus Donald Trump. Acceptarea acestor taxe ar veni, însă, doar în schimbul unei prelungiri a negocierilor și a unor eventuale concesii din partea SUA privind tariful auto de 25%, care lovește dur industria auto germană.

În prezent, majoritatea bunurilor europene sunt taxate cu 10%, însă pentru automobile și piese auto se aplică deja tarife de 25%, iar pentru oțel și aluminiu, de 50%.

Maroš Šefčovič a avut o întrevedere surpriză cu secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, joi după-amiază. El urmează să se întâlnească și cu reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer, dar și cu secretarul Trezoreriei, Scott Bessent – un apropiat al lui Trump, implicat în alte negocieri importante, inclusiv cu China.

Presiunea pentru încheierea rapidă a unui acord vine și din Europa. Cancelarul german Friedrich Merz a reiterat recent, la Berlin, necesitatea unei soluții imediate.

"Este mai bine să ajungem la o înțelegere rapidă și simplă, decât să lăsăm negocierile să se întindă luni de zile”, a spus acesta, adăugând că un acord ar reduce povara fiscală asupra companiilor europene.

UE insistă ca orice acord să includă o "clauză de suspendare", care să garanteze că SUA nu vor impune noi tarife în perioada de prelungire, au declarat surse europene.

Un diplomat UE a afirmat că un acord este "probabil, fie săptămâna aceasta, fie cel târziu până miercuri", subliniind că este "în interesul ambelor părți". O altă sursă a menționat că Trump ar putea folosi acordul ca un moment de imagine în contextul sărbătorii de 4 iulie – Ziua Independenței.

Discuțiile dintre UE și SUA au început în aprilie, când Trump a impus tarife extinse pentru peste 60 de țări, într-o acțiune denumită "Ziua Eliberării". Până acum, singurul acord oficial a fost semnat cu Regatul Unit, deși Trump susține că a încheiat înțelegeri și cu Vietnam și China.

Delegaţia UE venită în aprilie la Washington a primit un document detaliat cu "nemulțumirile" SUA, țară cu țară – inclusiv 30 de pagini dedicate doar Uniunii Europene.

Potrivit unor surse din Berlin, Friedrich Merz a convins-o cu greu pe Ursula von der Leyen să își schimbe strategia și să adopte o abordare mai flexibilă, apropiată de cea britanică. Frustrarea Washingtonului ar fi legată de stilul birocratic al UE, obișnuită cu procese complexe între cele 27 de state membre, și cu o atenție excesivă la detalii tehnice.

O altă nemulțumire americană este că ultima propunere trimisă liderilor UE săptămâna trecută nu includea niciun detaliu despre posibile concesii din partea SUA.

Într-o conferință recentă cu ambasadorii UE, șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, Bjoern Seibert, și directoarea generală a departamentului comercial al Comisiei, Sabine Weyand, au transmis că SUA vizează acorduri în patru domenii: tarifele vamale, industriile strategice (precum farma și semiconductori), achiziții de energie (petrol și gaze) și reglementări necomerciale (tehnologie, alimente, auto) – domenii considerate linii roșii de către UE.

Maroš Šefčovič urmează să-i informeze din nou pe ambasadorii europeni cu privire la stadiul negocierilor, vineri după-amiază.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole