Victimele exploziei din Rahova sunt indignate de anunțul Guvernului că blocul lor va fi reabilitat din banii statului, dar din proprietari vor deveni chiriași. Este vorba despre oameni care locuiau în acel bloc de când a fost dat el în folosință, în anul 1981. Locatarii au povestit la emisiunea Sinteza Zilei că au muncit din greu, ani de zile, zi-lumină, ca să-și plătească apartamentele în care au trăit toată viața și în care și-au crescut copiii și sunt șocați de anunțul Guvernului. Alții însă au mărturisit că, în România, nimic nu îi mai surprinde, iar comunicatul Ministerului Dezvoltării îi „scârbește și mâhnește” deopotrivă.
Ministerul Dezvoltării a anunțat marți că blocul din Rahova va fi reconstruit de stat, dar „locuinţele nou realizate se vor atribui cu chirie foştilor proprietari”. Acest anunț i-a adus, din nou, pe locatarii clădirii în lacrimi. Unii locuiau în acest bloc din 1981, de când a fost dat în folosință, alții s-au mutat mai recent după ce și-au făcut un credit pe 30 de ani pentru a-și plăti apartamentul.
Pentru una dintre locatare este a doua tragedie. Fiica ei e supraviețuitoare a incendiului din Colectiv.
„Familia mea e trecută pentru a doua oară prin tragedie. Noi am fost și la Colectiv. Din fericire e în viață, Am stat trei ani în Belgia cu ea. E bine, e bine că e în viață, tot din cauza nepăsării autorităților. După 10 ani altă traumă. E locul unde am născut-o, unde a trăit, unde a copilărit. Nu...m-a lăsat fără cuvinte. Nu are cum să se întâmple așa ceva! Nu are cum! Noi am muncit o viață să ne facem o casă. Să o plătim. Am plătit cu sudoare, soțul muncește în construcții pleacă dimineața, vine seara, am plătit cu greu. Nu au cum să ne facă din proprietari chiriași”, a spus ea la Sinteza Zilei.
Alții spun că Guvernul nu s-a gândit la ei când a luat această decizie. Iată ce au spus oamenii:
„Nu am înțeles bine. Copiii minori, dar ce facem cu cei majori: Ei nu sunt copiii noștri? Să dea Dumnezeu să treacă și ei prin ce trecem noi. Din proprietari să devină chiriași. Să se gândească la copilașul nenăscut, la cel care e acum în spital. A fost cineva să vadă cum se simte copilul ăla?”
„E dauna vieții noastre”
„Oare acest ministru s-a gândit pare ce se va întâmpla cu noi? Dacă ne va conveni această decizie?”
„Nu gândesc. Nu gândesc pur și simplu nu se gândesc că noi am muncit o viață și nu știu cum am strâns banii ăștia să putem să ne cumpărăm o casă. Și acum să fim cu chirie, ai nimănui?”
„Bu au suflet nu au caracter. O mizerie”
„Ce să mai spun, nu au suflet. Nu pot să mă exprim”
„Ăștia nu sunt oameni”
„Își văd doar interesele lor și ale familiilor lor și nu le pasî. Eu abia mă mutasem de opt luni, apartamentul era cumpărat cu un credit ipotecar. Sunt mâhnit și scârbit.”
„Eu cred că e posibil mai ales cât sunt de corupți. Nu îi înteresează. Lucru dovedit prin absența lor. Nu au venit. Am stat cu bunicii mei în frig. E dureros. Munca lor de-o viață. Spun că viața li s-a terminat, că nu mai are sens, de ce să mai continue.”
Locatarii descriu clipe de groază
Locatarii blocului din Rahova invitați la emisiunea Sinteza Zilei au descris clipele de groază pe care le-au trăit săptămâna trecută când le-a explodat clădirea, dar și disperarea cu care s-au luptat pentru a preîntâmpina tragedia. În zadar.
Atenție, urmează informații cu un puternic impact emoțional!
„Vecinul de la etajul șase...era între panouri și țipa..i se vedea mâna, striga salvați-mă, salvați-mă și mâna de la doamna avocată era pe jos”, povestește, șocată, doamna Parascheva.
Tot ea își amintește cum mama tinerei de 17 ani, care este acum în spital după ce a căzut cu tot cu podea două etaje, alerga disperată să o salveze.
„Mama era cu cățelul disperată în casă, mi-a rămas vecină fata în casă, trebuie salvată. Dânsa era disperată, fugea de colo colo”, își amintește doamna Parascheva.
La rândul ei, administratora blocului își amintește cum a fost sunată de mama copilei și implorată să o salveze. „M-a sunat. Du-te după fata mea. Am urcat până la etajul șapte să pot să o salvez. Nu știți prin ce am trecut”, spune ea.
„Am avut o frică, am luat soția și am coborât. Eram în bucătărie, încercam mereu aragazul, că știam, am intrat cu domnul Mihai și cu doamna administratoră în subsol. Mirosea și gaz și miros de cablu”, își amintește un alt locatar clipele de groază.
Oamenii povestesc revoltați și zilele premergătoare exploziei în care au încercat să-i facă pe cei de la Distrigaz să înțeleagă cât sunt în pericol. Degeaba. Iată ce au spus oamenii:
„De miercuri noaptea a început. Eu ieșeam pe balcon nu puteam să respir. Joi dimineață m-am dus la Paula și i-am zis că miroase a gaz. Am băgat aparatul pentru gaze și m-am dus jos la ei nu au vrut să vină în casă (echipa de la Distrigaz n.red), le-am zis domne mor de miros, mi-au zis du-te doamnă sus. Nu au vrut să intre în casă. Cei de la Distrigaz s-au plimbat toată ziua în jurul blocului și n-au făcut nimic. ”
„Ne-au zis că miroase a monoxid de carbon nu gaze și că nu știm să facem diferența.”
„Mirosea și gaz și miros de cablu.”
„Un amestec de gaz cu plastic ebonită, un plastic care arde. Eu am verificat tot subsolul, am pus mâna pe cabluri. Niciun cablu nu ardea. Eu am intrat cu o laternă, nu am aprins lumina. În fascicolul la laternă se vedea fum și mirosul insuportabil.
A doua oară când să intru cu pompierii, am coborât scările și cei de la pompieri au spus dumnevoastră nu mai intrați că nu sunteți echipați corespunzător. Prima dată am intrat fără mască.
Au spus am controlat și noi, nu se vede scurtcircuit, flacără la subsol și nu se vede ca și cum cablul ar fi luat foc. Am ieșit afară cu toții. Apăruseră dinainte cei de la Distrigaz cu un aparat, a intrat în scară, noi aerisisem cele două intrări și geamul de la ultimul etaj, am zis să se facă ventilație. A început să piuie aparatul. a venit până la ușa subsolului. A zis eu nu intru aici, ia uite aparatul cum face. Ia uitați ce piuie, aici e pierdere de gaz. Cu o zi înainte.”
„Au pus sigiliul pe branșamentul principal și mi-au recomandat să iau firmă autorizată de ANRE.”
„Mirosul de gaze a fost toată noaptea. Ușile, la 10 noaptea când am ajuns eu acasă, ușile de la intrarea din spate, din față, ușile erau larg deschise. Dacă noi lăsam ușile închise...vă dați seama ce se întâmpla.”
„Dormeam cu geamurile deschise din cauza gazului.”
„De ce aveam miros de gaze pe scară? Noi cu branșamentul sigilat de Distrigaz?”
„În aceeași zi eu am mers și la blocul 33 la subsol. Am intrat în subsol era și la ei era miros de gaz, dar nu așa puternic ca la noi, și nu era fum. L-am chemat pe cel de la Distrigaz. S-a baricadat în mașină, a zis nu am ce discuta cu voi, v-am spus luați-vă firma.”
La cinci zile de la explozia devastoare din Rahova în urma căreia trei oameni au murit, un locatar trage o concluzie înfiorătoare: „vă închipuiți dacă se întâmpla noaptea? de câți morți vorbeam noi acum, dacă mai eram în viață?”.
Explozia a avut loc la data de 17 octombrie, în jurul orei 09:00 dimineața. Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a transmis că deflagrația a avut puterea unui cutremur.