Cutremur în România, joi dimineața. Ce magnitudine a avut şi unde s-a produs
Publicat acum 35 minute
Viorica Dăncilă și președintele Iohannis au avut o discuție la Palatul Cotroceni, pe fondul crizei remanierii, să negocieze o soluție de compromis. Această întreevdere a avut loc la solicitarea Președintelui. Discuția a durat aproximativ 30 de minute
Întâlnirea are loc la patru zile după ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare și în condițiile în care Premierul a venit cu noi nominalizări pentru cele trei minisere, unde posturile erau vacante.
Întâlnirea vine de asemenea într-un alt context important, în condițiile în care Iohannis a ieșit miercuri public unde a cerut demisia lui Carmen Dan și Teodor Meleșcanu, motivul fiind modul defectuos în care ar fi fost organizate alegerile europarlamentare.