Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi liderul belarus, Alexander Lukaşenko, intenţionează să se întâlnească în viitorul apropiat şi se aşteaptă să discute un ultimatum pe care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a transmis recent către Minsk, a anunţat Kremlinul, luni, relatează The Kyiv Independent.
Anunţul lui Dmitri Peskov despre întrevederea dintre Putin şi Lukaşenko a venit după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului a susţinut că Ucraina că ameninţă suveranitatea Belarusului.
Zelenski a acuzat Belarusul joi, 18 iunie, că facilitează atacuri cu drone ruseşti împotriva Ucrainei şi a avertizat Minskul să retragă echipamentele de comunicaţii folosite pentru a sprijini atacurile în termen de o săptămână, altfel Ucraina va lua măsuri singură.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin şi Lukaşenko vor discuta despre remarcile lui Zelenski "în viitorul apropiat".
Peskov a denunţat ultimatumul, acuzându-i pe Zelenski şi Ucraina că ameninţă "suveranitatea" Belarusului.
"În ceea ce priveşte ameninţarea în sine, desigur, aceasta este absolut agresivă: amestec în afacerile interne ale unei alte ţări şi o încălcare a suveranităţii altei ţări", a declarat Dmitri Peskov, luni, reporterilor.
Ulterior, acesta a mai adăugat: "Dar nu avem nicio îndoială că Belarusul şi conducerea belarusă şi sunt capabile să îşi protejeze suveranitatea".
Potrivit lui Volodimir Zelenski, echipamentul constă în sisteme de relee montate pe turnuri de comunicaţii şi este utilizat pentru a sprijini operaţiunile ruseşti cu drone împotriva Ucrainei. Dronele de atac de tip Shahed din Rusia sunt cunoscute pentru faptul că se bazează pe reţele de comunicaţii radio şi infrastructură terestră pentru a naviga în timpul atacurilor la distanţă lungă.
În timpul atacurilor asupra Kievului şi nordului Ucrainei, dronele sunt frecvent observate zburând în apropierea graniţei cu Belarus înainte de a se îndrepta spre ţinte aflate mai adânc în interiorul Ucrainei.