Timp de decenii, liniștitul oraș pescăresc Minamata, situat pe coasta sudică a Japoniei, părea să prospere. Familiile își câștigau existența din pescuit și consumau zilnic pește și fructe de mare, fără să știe că un contaminant invizibil se răspândea treptat în ecosistemul marin.
Primele semne ale tragediei nu au apărut la oameni, ci la animale. Pisicile au început să se comporte haotic înainte de a se prăbuși în mare, păsările cădeau din cer, iar peștii pluteau fără viață în golf. La scurt timp, locuitorii au început să dezvolte afecțiuni neurologice misterioase, pe care medicii nu le puteau explica.
Afecțiunea, denumită ulterior boala Minamata, a fost asociată cu intoxicația cu metilmercur, provocată de deversările industriale de ape uzate.
Dezastrul a provocat numeroase decese, a lăsat mii de oameni cu dizabilități permanente și a devenit unul dintre cele mai grave accidente de sănătate publică și de mediu ale secolului al XX-lea, schimbând legislația privind controlul poluării la nivel mondial, potrivit Times of India.
Zeci de ani de poluare cu mercur au transformat Golful Minamata într-o sursă mortală de hrană contaminată
Originea bolii Minamata datează din 1932, când compania japoneză Chisso Corporation a început să deverseze ape uzate industriale care conțineau compuși ai mercurului în Golful Minamata și în Marea Shiranui, în cadrul proceselor sale de producție chimică.
Potrivit Ministerului Mediului din Japonia, microorganismele din mediul acvatic au transformat mercurul în metilmercur, o formă organică extrem de toxică și ușor absorbită de organismele vii.
În loc să se dilueze în apă, metilmercurul a intrat în lanțul trofic marin. Acesta s-a acumulat mai întâi în plancton, apoi în crustacee și pești, iar ulterior în concentrații mult mai mari în speciile prădătoare, prin procesul numit biomagnificare.
Cum fructele de mare reprezentau alimentul de bază al comunităților pescărești din Minamata, locuitorii au consumat ani la rând pește și crustacee contaminate fără să știe. În momentul în care au apărut primele cazuri la oameni, mii de persoane fuseseră deja expuse.
O boală neurologică misterioasă i-a pus în dificultate pe medici
La 1 mai 1956, medicii spitalului companiei Chisso au raportat oficial un grup de pacienți care sufereau de o afecțiune neurologică necunoscută. Aceasta a reprezentat recunoașterea oficială a ceea ce avea să fie numit ulterior boala Minamata.
Potrivit cercetătorului Masazumi Harada, metilmercurul atacă sistemul nervos central și produce simptome pe care medicii nu le mai întâlniseră până atunci.
Primele manifestări au inclus amorțirea mâinilor, picioarelor și buzelor. Ulterior, mulți pacienți și-au pierdut echilibrul și coordonarea, au dezvoltat tremurături necontrolate, îngustarea câmpului vizual, tulburări de auz, dificultăți de vorbire și de înghițire.
Pe măsură ce intoxicația avansa, unele persoane sufereau convulsii severe, paralizie, intrau în comă și își pierdeau viața.
Boala afecta adesea mai mulți membri ai aceleiași familii, deoarece toți consumau aceeași hrană contaminată.
Mercurul a afectat și copiii nenăscuți
Una dintre cele mai dramatice descoperiri a fost faptul că unii copii se nășteau cu dizabilități neurologice grave, deși mamele prezentau doar simptome ușoare sau chiar nu aveau semne evidente de boală.
Metilmercurul traversează foarte ușor placenta și afectează dezvoltarea creierului fătului în timpul sarcinii. Sistemul nervos aflat în formare este mult mai vulnerabil decât cel al adulților.
Astfel a fost identificată boala congenitală Minamata.
Mulți dintre copiii afectați au rămas cu tulburări severe de mișcare, dizabilități intelectuale, probleme de vorbire, pierderea auzului și întârzieri în dezvoltare. Numeroase cazuri semănau cu paralizia cerebrală, însă cauza reală era intoxicația prenatală cu mercur.
Acest dezastru a demonstrat pentru prima dată, la scară largă, cât de grav pot afecta poluanții dezvoltarea copilului înainte de naștere.
„Boala pisicilor dansatoare”
Cu mult înainte ca oamenii de știință să identifice mercurul drept cauza bolii, animalele arătau deja că ceva era în neregulă.
Locuitorii observau frecvent pisici care se învârteau în cerc, făceau convulsii și săreau în mare. Fenomenul a primit denumirea populară de „boala pisicilor dansatoare”.
În același timp, păsările aveau dificultăți în zbor și cădeau din cer, iar peștii mureau în număr mare sau prezentau un comportament neobișnuit.
Abia mai târziu s-a înțeles că toate aceste fenomene reprezentau primele efecte ale contaminării întregului ecosistem cu metilmercur.
Cazul Minamata a demonstrat un principiu fundamental al ecologiei moderne: fauna sălbatică poate semnala efectele poluării cu mult înainte ca oamenii să conștientizeze pericolul.
Boala Minamata a schimbat legislația privind poluarea la nivel mondial
Consecințele tragediei au depășit cu mult granițele orașului Minamata.
Japonia a adoptat reforme ample privind protecția mediului, monitorizarea poluării și gestionarea deșeurilor industriale. Victimele au purtat ani întregi procese pentru recunoașterea bolii și obținerea despăgubirilor.
Dezastrul a determinat schimbarea modului în care era privită responsabilitatea companiilor față de mediu și sănătatea publică.
În 2013, statele lumii au adoptat Convenția de la Minamata privind mercurul, un tratat internațional care urmărește reducerea emisiilor de mercur și protejarea sănătății oamenilor și a ecosistemelor.
Specialiștii consideră că tragedia de la Minamata nu a fost doar un accident de mediu, ci și un eșec al autorităților, al politicilor de sănătate publică și al responsabilității corporative. Întârzierea identificării sursei contaminării și lipsa măsurilor de protecție au făcut ca populația să fie expusă mercurului ani întregi după apariția primelor semnale de alarmă.
Astăzi, boala Minamata rămâne unul dintre cele mai importante exemple din istorie privind consecințele pe termen lung ale poluării industriale. Ceea ce a început cu deversări invizibile de mercur în apele de coastă a dus la otrăvirea unei întregi comunități și a schimbat pentru totdeauna modul în care lumea privește protecția mediului și sănătatea publică.
