Temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, pe litoral. Pe faleza Cazinoului din Constanța, și chiar pe plajă, atmosfera a fost una de vacanță. Mulți oameni au ajuns din alte orașe doar pentru o zi de relaxare la mare și pentru a se bucura de vremea caldă.
Deși suntem în luna noiembrie, la malul mării, vremea rămâne caldă, iar atmosfera trimite cu gândul la vacanță. Peste 20 de grade s-au înregistrat pe litoral.
Pe faleza Cazinoului din Constanța, localnicii și turiștii s-au bucurat de o zi ca de început de vară. Unii au venit la mare chiar din alte orașe, doar pentru o plimbare și câteva ore de relaxare.
Reporter: Cum e pe 1 noiembrie la mare?
Turist: După cum suntem echipați, un pic cald, nu foarte, dar noi alergăm, ne încălzim și ne jucăm.
Turist: Noi am mai fost pe vremea aceasta și tot așa frumos am găsit. Da, e frumos, superb, liniște, aer, briza asta, mirosul mării.
Meteorologii spun că temperaturile înregistrate sunt cu mult peste media normală a perioadei.
„Vremea va fi predominant frumoasă și caldă față de normalul termic, cu maxime între 15 și 21 de grade, iar mâine și poimâine chiar până la 22 vom avea, deci și mâine și poimâine, luni, inclusiv, niște temperaturi calde sau mai mari sau chiar mult mai mari. Luni, cea mai caldă zi ”, a declarat Ioana Bucșă, meteorolog.
De marți, însă, vremea se va răci, iar temperaturile nu vor mai depăși 15 grade Celsius la malul mării.