Antena 3 CNN Actualitate VREMEA. Vești bune de la ANM: Zonele unde se vor înregistra chiar și 23 de grade Celsius

VREMEA. Vești bune de la ANM: Zonele unde se vor înregistra chiar și 23 de grade Celsius

VREMEA. Vremea va fi predominant frumoasã şi se va încãlzi, urmând a se înregistra valori termice în jurul celor specifice datei. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând nordul şi nord-estul ţãrii, unde vor fi înnorãri temporare şi pe spaţii mici, trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, îndeosebi în zona înaltã, iar pe arii restrânse şi la cote mult mai reduse, temporar şi în sud-vestul şi sud-estul teritoriului.

VREMEA. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade. Pe arii restrânse dimineaţa, în zonele joase de relief va fi ceaţã.

VREMEA ÎN CAPITALĂ 

În Capitală, cerul este senin, vântul suflã slab, iar temperatura aerului la ora 12 era de 16 grade la toate staţiile meteorologice.

VREMEA. Vremea va fi frumoasã şi se va încãlzi, devenind normalã termic pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

 

Subiecte în articol: prognoza meteo vremea ANM meteo
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște