Peste 250 de elevi implicaţi în protejarea mediului au fost premiaţi cu vouchere a câte 500 de lei de CJ Bihor
Publicat acum 13 ore si 11 minute
Şapte persoane au fost reţinute în urma unor percheziţii în Buzău, anchetatatorii acuzându-le că au racolat, prin metoda „Loverboy”, 30 de tinere sărace sau din familii dezorganizate, pentru a se prostitua în Olanda, Spania, Elveţia, Germania, etc.
Din activitatea infracţională, membrii grupării ar fi obţinut aproape 325.000 de lire şi 132.000 de euro.
Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, şapte dintre membri, cu vârste cuprinse între 28 şi 42 de ani, fiind reţinuţi, iar pe numele a doi dintre ei a fost luată măsura controlului judiciar.