Volodimir Zelenski i-a oferit, vineri, răspunsul lui Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin l-a invitat pe președintele ucrainean la Moscova, pentru a negocia o soluție diplomatică. Şeful de stat de la Kiev a refuzat deplasarea în Rusia. În schimb, l-a chemat pe Putin în Ucraina, într-un interviu pentru ABC News.
Zelenski a spus că Putin nu doreşte, de fapt, o întâlnire cu el şi că președintele rus vrea să continue războiul din Ucraina.
Zelenski l-a chemat pe Putin la Kiev
„Poate să vină el la Kiev. Nu pot merge la Moscova când țara mea e sub atacuri cu rachete, atacată în fiecare zi. Nu pot merge în capitala acestui terorist", a afirmat liderul de la Kiev pentru sursa amintită.
Reamintim că, miercuri, Vladimir Putin a declarat că-l așteaptă pe omologul ucrainean la Moscova: „Dacă Zelenski e pregătit, atunci să vină la Moscova. Această întâlnire va avea loc".
Şi Donald Trump afirmă că şi-a făcut o prioritate din a-i aduce faţă în faţă pe Zelenski şi Putin: „În cele din urmă, îi voi pune pe amândoi într-o cameră”.