Antena 3 CNN Be EU Be EU. Cum pot veni mai mulți bani pentru cercetare

Be EU. Cum pot veni mai mulți bani pentru cercetare

Be EU. Cum pot veni mai mulți bani pentru cercetare
30 Iun 2018   •   09:51

Programul Horizon - Europe, care succede Horizon 2020, a fost lansat în această lună, iar europarlamentarul român Dan Nica este raportor al Parlamentului European pentru acest program.

Dan Nica a fost invitatul Sabinei Iosub la ”Be EU”, unde a vorbit despre viziunea sa despre viitorul program.

”M-am uitat cu mare atenție care au fost elementele care nu au funcționat în precedentul program. Toate aceste elemente care au făcut ca și România să consume doar 15% din bani. Cei mai mulți bani s-au dus la cei bogați. Este o discrepanță cu care nu sunt de acord. Cred foarte mult că inteligența nu s-a născut în țările cele mai bogate. Important este ca tot ce a însemnat această barieră în calea cercetării românești, vreau să vă mai spun un element. Cercetătorul român, plătit de zece ori mai puțin ca unul din Vestul Europei, lucrând la același program. Să spunem că s-a creat această falsă idee că se împiedică migrația creierelor. Eu am spus că este exact pe dos. Este o chestiune care nu poate fi acceptată (...) La precedentul program-cadru evaluarea proiectelor se făcea în blind, fără să știi de unde vine. Apoi s-a schimbat. N-o să mă convingă nimeni că scoaterea criteriului excelenței a fost pentru altceva și nu pentru ca unii să beneficieze nemeritat de mai mulți bani” a spus Dan Nica.

În 7 iunie 2018, Comisia Europeană a publicat propunerea de regulament privind programul de cercetare și inovare „Orizont Europa“, cel mai ambițios program cadru dedicat domeniului cercetării și inovării de până acum. Bazat pe succesul programului cadru actual, „Orizont 2020“, și pe rezultatele reuniunii liderilor Uniunii Europene din 16 mai, de la Sofia, unde au fost subliniate acțiunile necesare pentru a asigura competitivitatea Europei pe plan mondial, „Orizont Europa“ are propus un buget de 100 de miliarde de euro, ce acoperă programul cadru, programul „EURATOM“. și fereastra de cercetare-inovare din programul „InvestEU“.

Programul a fost creat de Comisia Europeană pe baza motto-ului „Evoluție, nu revoluție“, având o serie de elemente ale programului cadru actual. Elementele noi sunt legate în special de partea de finanțare a inovării, respectiv de Consiliu European pentru Inovare și de abordarea prin misiuni, acțiuni prin care se va răspunde provocărilor societale și necesităților de menținere a competitivității industriale. Misiunile vor fi concepute cu toate părțile interesate, inclusiv cu cetățenii, Parlamentul European și statele membre. Alte elemente de noutate sunt legate de extinderea acordurilor de asociere la programul cadru, precum și a altor posibilități de cooperare la nivel internațional, politica de știință deschisă și o nouă abordare a parteneriatelor.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close