Directorul general Transgaz, Ion Sterian, s-a întâlnit, luni, cu membrii board-ului OMV, alături de ministrul federal al Economiei, Energiei si Turismului din Austria, Wolfgang Hattmannsdorfer, la ADIPEC (Expoziția și conferința internațională a petrolului din Abu Dhabi), desfășurată anual în Abu Dhabi.
Ion Sterian i-a prezentat, în mod oficial, proiectul Neptun Deep lui Hattmannsdorfer, prima extracție a gazelor fiind așteptată în prima parte a anului 2027. Potrivit Transgaz, la ADIPEC a fost prezentă și Emma Delaney, noua directoare generală a OMV, precum și Cristina Verchere, șefa OMV Petrom. Considerată cea mai importantă investiție energetică offshore din România, exploatarea Neptun Deep ar urma să furnizeze aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, la capacitate maximă, și să contribuie la reducerea dependenței de importuri, dar și la consolidarea rolului țării noastre pe piața energetică regională.
![]()
Foto: Transgaz
Potrivit calendarului prezentat de OMV Petrom la sfârșitul lunii septembrie, primele gaze ar urma să ajungă în Sistemul Național de Transport în prima jumătate a anului 2027, iar producția ar urma să atingă nivelul de platou până la sfârșitul trimestrului al treilea.
Evenimentul de la Abu Dhabi este unul de prestigiu care reunește anual liderii industriei, ce caută să definească viitorul sectorului energetic, într-o lume plină de provocări. Conferința a devenit, în ultimii ani, cea mai mare platformă de dezbateri din lume în domeniul petrolului și gazelor naturale în care experţii în domeniu se implică într-un dialog benefic, menit să creeze parteneriate, afaceri și, mai ales, să identifice soluțiile și strategiile care vor conduce la dezvoltarea industriei în anii următori.