Antena 3 CNN › Economic › Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Chisăliță: „Nu luăm în calcul scăderea TVA”. Ce ajutoare pregătește Guvernul

Facturile la curent ar putea crește cu până la 27%. Chisăliță: „Nu luăm în calcul scăderea TVA”. Ce ajutoare pregătește Guvernul

Ioana Coman
3 minute de citit Publicat la 16:22 02 Noi 2026 Modificat la 16:28 02 Noi 2026
contor curent
România e țara din regiune care plătește cel mai mult pe importul unui megawatt-oră (MWh). Sursa foto: Getty Images

Facturile la energie electrică ar putea crește cu până la 27%, potrivit unuia dintre scenariile analizate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță. Într-o intervenție în exclusivitate la Antena 3 CNN, în emisiunea „Decisiv”, ministrul a explicat ce soluții caută autoritățile pentru a evita noi scumpiri, ce se întâmplă cu ajutoarele pentru plata facturilor și ce pot face românii care primesc oferte de la furnizori cu prețuri de peste 2 lei/kWh. Chisăliță a vorbit și despre posibilitatea reducerii TVA, dar și despre riscul ca motorina să ajungă la 13-14 lei pe litru.

Dumitru Chisăliță a explicat că există trei scenarii privind evoluția facturilor la electricitate, care indică posibile creșteri de 16%, 22% sau 27%. Aceste estimări au fost făcute în perioada în care conducea Asociația Energia Inteligentă, dar ministrul spune că acestea încă „sunt pe masă”.

Ministrul a precizat că autoritățile caută acum soluții pentru a evita asemenea scumpiri și pentru a-i ajuta pe consumatorii care au început deja să primească notificări privind prețuri mai mari.

Întrebat despre situațiile în care furnizorii trimit oferte de peste 2 lei/kWh, inclusiv în timpul contractelor, Chisăliță a spus că ANRE este instituția care trebuie să stabilească dacă aceste practici respectă legea.

El i-a îndemnat pe cei care primesc asemenea notificări să sesizeze autoritățile și, mai ales, să compare ofertele disponibile pe piață. Potrivit ministrului, există în prezent furnizori care oferă energie electrică la prețuri sub 1,3 lei/kWh, astfel că schimbarea furnizorului poate fi o soluție pentru reducerea facturilor.

Chisăliță a subliniat că depunerea unei reclamații este dreptul fiecărui consumator, iar ofertele pot fi comparate pe site-ul ANRE.

Ce se întâmplă cu voucherele de 50 de lei și 70 de lei. Reducerea TVA nu este luată în calcul

Ministerul Energiei analizează mai multe variante pentru sprijinirea românilor care nu își mai permit să plătească facturile. Una dintre soluțiile discutate este îmbunătățirea sistemului de vouchere pentru energie, astfel încât ajutorul să ajungă la mai multe persoane afectate de sărăcia energetică.

Deocamdată, nu a fost stabilit dacă valoarea sprijinului va rămâne la 50 de lei sau va crește la 70 de lei.

Ministrul a explicat că sunt necesare date suplimentare pentru a determina atât suma potrivită, cât și numărul familiilor care ar urma să beneficieze de aceste ajutoare. În zilele următoare sunt programate discuții și cu Ministerul Muncii, pentru stabilirea criteriilor de acordare.

În schimb, reducerea TVA la energie nu se numără, în acest moment, printre măsurile analizate.

„În momentul de față nu există în documentele de lucru o scădere a TVA”, a precizat Dumitru Chisăliță.

Acesta a insistat că prioritatea este identificarea familiilor care au cu adevărat nevoie de sprijin și găsirea unei formule prin care banii să ajungă la ele.

De ce plătesc românii facturi atât de mari la electricitate și ce face Ministerul

Ministrul Energiei a explicat și de ce România se confruntă cu prețuri ridicate la electricitate, deși dispune de mai multe surse de producție.

Unul dintre motive este faptul că România face parte dintr-o piață regională în care prețurile sunt influențate de cererea și oferta din țările vecine. Chisăliță a dat exemplul Ungariei și Greciei, unde prețurile se situează la niveluri apropiate de cele din România.

O altă problemă este că unele capacități de producție din țară nu funcționează, mai ales în perioadele în care consumul este mare. Seara, când cererea de electricitate crește și prețurile sunt ridicate, România ajunge să depindă de importuri, în loc să își asigure necesarul din producția proprie.

Ministrul a spus că această situație contribuie la facturile mari și că una dintre prioritățile sale este creșterea capacității României de a produce energie în orele de vârf.

Pe lângă reducerea dependenței de importuri, Chisăliță a menționat sprijinirea consumatorilor vulnerabili și pregătirea unor măsuri pe termen scurt, mediu și lung pentru reducerea prețurilor.

El a subliniat însă că prețul final al energiei depinde de mai multe componente, iar unele dintre ele țin și de alte instituții, nu doar de Ministerul Energiei.

Ar putea ajunge motorina la 14 lei pe litru? Ce spune ministrul Energiei

Dumitru Chisăliță a fost întrebat și despre riscul ca motorina să ajungă la 13-14 lei pe litru, scenariu pe care îl analizase anterior, în contextul unei posibile creșteri puternice a prețului petrolului.

Ministrul a explicat că, între timp, cotațiile produselor petroliere au scăzut, astfel că situația care se contura în urmă cu trei-patru luni nu se mai regăsește în prezent.

El a precizat că Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor au prelungit măsurile privind reducerea accizelor și limitarea adaosului comercial la carburanții vizați de acestea.

Întrebat dacă măsurile ar putea fi extinse și la benzină, Chisăliță a confirmat că există discuții în Guvern, inclusiv cu Ministerul Finanțelor, dar nu a anunțat o decizie.

„Suntem în discuții, deocamdată, nu pot să vă spun altceva”, a declarat ministrul Energiei.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close