Antena 3 CNN Be EU Be EU. Plan de acțiune european pentru zona rurală

Be EU. Plan de acțiune european pentru zona rurală

Tranziţia către o economie verde se poate dovedi o şansă uriaşă pentru agricultură. Asta pentru că investiţiile se vor concentra pe cercetare și agroindustrie, vor duce la extinderea lanțurilor de aprovizionare verzi şi vor îmbunătăți gestionarea solului și a apei.

Be EU. Plan de acțiune european pentru zona rurală
de Gabriel Dano    |    26 Iun 2021   •   10:44

Astfel, producţia va putea fi diversificată, iar românii, de exemplu, care practică acum o agricultură de subzistenţă vor putea putea transforma exploataţiile în afaceri. Subiectul a fost discutat, sâmbătă, în emisiunea BeEU realizată de Sabina Iosub.

"Vreau să vă spun că avem zone rurale diferite în UE, avem situaţii diferite, avem zone rurale foarte puternice, dar avem şi zone rurale care au nevoie de ajutor. Ajutor şi de la nivel naţional, dar mai ales de la nivel european.

Nu este vorba doar de agricultură. Trebuie să folosim această tranziţie către o economie mai verde şi trebuie să folosim asta ca pe o şansă pentru zonele rurale din Europa. Dar, aşa cum am spus şi mai devreme, nu este vorba doar despre agricultură, ci despre felul în care putem să creăm o infrastructură esenţială în zonele rurale", a declarat Norbert Lins, președintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European, în exclusivitate la Be EU.

"Trebuie să fim atenți la foarte multe aspecte atunci când vorbim de ceea ce înseamnă zonele rurale și plecăm de la nevoile acestor zone rurale pe care vedem în momentul de față că ele, din păcate, sunt supuse unui fenomen de depopulare masivă și nu de multe vreme am avut în Parlamentul European un raport în care am surprins aceste aspecte legat de ceea ce înseamnă depopularea spațiului rural plecând de la motivele care stau la baza acestei depopulări În același timp trebuie să vedem și care sunt soluțiile pentru a preveni depopularea spațiului rural.

Și când spun acest lucru nu mă refer numai la agricultură. Adică, până la urmă, în spațiul rural trăiesc nu doar fermierii ci, dimpotrivă, sunt și foarte multe activități non-agricole și practic acest spațiu rulat trebuie să fie dezvoltat de maniera în care cetățenii din România să rămână mai departe ancorați în acest spațiu rural și la nivel european și în același timp haideți să vedem care sunt soluțiile pe care le avem la îndemână", a spus, la rândul său, europarlamentarul român Daniel Buda.

×
Subiecte în articol: be EU Sabina Iosub
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close