Antena 3 CNN Be EU Simbolurile Uniunii Europene și semnificația lor. Drapelul și Imnul, create între 1950-1960

Simbolurile Uniunii Europene și semnificația lor. Drapelul și Imnul, create între 1950-1960

Drapelul şi Imnul european sau sigla Uniunii Europene au fost create de Consiliul Europei între 1950 şi 1960, şi adoptate ulterior de Uniunea Europeană. Aflăm mai multe informaţii chiar acum din rubrica Be EU INFO, realizată de Sabina Iosub.

de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Ian 2024   •   11:23

Vorbim astăzi despre simbolurile Uniunii Europene și o să începem cu Imnul ”Odă bucuriei”, una dintre cele mai renumite compoziții ale lui Beethoven. A devenit imnul oficial al Uniunii Europene în 1985.

Ziua Europei este pe data de 9 mai, celebrată în fiecare an. Această zi marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de ”Declarația Schuman” și celebrează pacea și unitatea în Europa.

Drapelul european înseamnă atât Uniunea Europeană, cât și, în sens mai larg, identitatea și unitatea Europei. Privim puțin acest rapel și înțelegem mai multe despre felul în care este el construit. Sunt stele aurii pe un cer albastru. Asta vedeți deja. Sunt 12 steluțe. Și nu, nu este vorba despre numărul statelor membre, pentru că sunt 27 de state membre în Uniunea Europeană, este vorba despre simbolul perfecțiunii întregului. Acest cerc de stele aurii înseamnă totodată unitate, solidaritate și armonie între popoarele Europei.

Motto-ul Uniunii Europene este ”Unitate în diversitate” și a fost adoptat în anul 2000.

×
Subiecte în articol: be EU Uniunea Europeană
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close