Antena 3 Be EU Transportatori rutieri din România și mai multe state europene cer UE amânarea votului pe un pachet legislativ

Transportatori rutieri din România și mai multe state europene cer UE amânarea votului pe un pachet legislativ

14 Feb 2019   •   13:04
Transportatori rutieri din România și mai multe state europene cer UE amânarea votului pe un pachet legislativ
Sursa foto: Foto: pixabay.com

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), împreună cu asociaţiile transportatorilor rutieri din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Ungaria, au transmis miercuri o scrisoare comună către preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, şi către preşedinţii celor 8 grupuri parlamentare din PE, prin care solicită ca Pachetul Mobilitate 1 să nu fie supus la vot în actuala legislatură parlamentară europeană, se menţionează într-un comunicat transmis de UNTRR. 

Conferinţa preşedinţilor Parlamentului European, alcătuită din preşedintele PE şi preşedinţii celor 8 grupuri politice din Parlamentul European, se va reuni joi, la Strasbourg, pentru a stabili dacă Pachetul  Mobilitate 1 va fi votat în plenul Parlamentului European în această legislatură, menţionează UNTRR. 

Cele 8 asociaţii ale transportatorilor sunt extrem de îngrijorate de faptul că în Conferinţa preşedinţilor PE este încă luată în considerare transmiterea Pachetului Mobilitate 1 în plen chiar la sfârşitul ciclului politic actual, fără a mai aloca timp pentru o evaluare juridică şi socio-economică adecvată, notează sursa citată. 

Milioane de locuri de muncă legate de transporturi din statele membre UE, precum şi creşterea economică şi competitivitatea Uniunii sunt în pericol în cazul adoptării Pachetului Mobilitate 1, avertizează UNTRR. 

Actualul Pachet Mobilitate 1, dacă va fi adoptat fără o analiză serioasă, va avea un impact negativ semnificativ atât asupra cetăţenilor, cât şi asupra întreprinderilor europene, consideră Uniunea. În mod special, pachetul include noi restricţii privind accesul la pieţele internaţionale de transport rutier, ceea ce va creşte costul operaţiunilor pentru transportatorii rutieri şi va afecta economia europeană în ansamblu, determinând astfel noi preţuri pentru serviciile de transport, precum şi pentru bunuri, estimează UNTRR.

Adoptarea Pachetului Mobilitate 1 va scădea concurenţa în Europa, deoarece operatorii de transport rutier vor trebui să se întoarcă pe pieţele naţionale specifice, cu mai puţine posibilităţi de a transporta mărfuri între diferite state membre ale UE, consideră UNTRR. În plus, propunerile vor afecta Piaţa Unică, concurenţa loială şi condiţiile egale, deoarece operatorii stabiliţi în statele membre UE cu o capacitate industrială ridicată, ca şi cei situaţi mai aproape de principalele fluxuri de bunuri ale UE, se vor afla într-un mediu de afaceri semnificativ mai bun comparativ cu transportatorii din statele membre periferice şi mai puţin dezvoltate ale UE. 

De asemenea, există un risc foarte mare ca obiectivele agendei sociale să nu fie realizate de pachetul mobilitate, iar condiţiile de lucru ale şoferilor să nu fie  îmbunătăţite, se teme Uniunea. Astfel, şoferi din aceleaşi state membre ale UE, dar care efectuează transport intracomunitar cross-trade şi transport bilateral, nu vor beneficia de condiţii egale în ceea ce priveşte drepturile sociale şi remuneraţiile. Unii dintre aceştia, angajaţi în statele membre periferice ale UE, vor fi, de asemenea, forţaţi să conducă mii de kilometri înapoi acasă şi să petreacă săptămâni pe drum numai pentru a respecta regula privind întoarcerea acasă a camioanelor. 

Una dintre problemele-cheie în beneficiul şoferilor - cerinţa ca statele membre UE să ofere infrastructura necesară de-a lungul reţelei lor rutiere pentru a asigura dreptul şoferului de a avea o odihnă decentă - este încă sub semnul întrebării, ceea ce reprezintă un exemplu al modului în care discuţiile se îndreaptă în direcţia greşită, avertizează UNTRR. 

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, alături de asociaţiile transportatorilor rutieri din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia şi Ungaria, solicită Conferinţei preşedinţilor Parlamentului European să nu-şi asume riscul unui vot politizat şi de ultim minut în plen, cu rezultatele absolut imprevizibile, se precizează în comunicatul UNTRR. Uniunea solicită amânarea negocierilor privind Pachetul Mobilitate 1 în următorul Parlament European, pentru a lua decizii fundamentate juridic, economic şi social pentru toţi europenii. 

×
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close