Antena 3 CNN Be EU Nicolás González Casares, europarlamentar: "Avem o mare dependență de gazul rusesc" | Decizii ale UE în fața crizei energetice

Nicolás González Casares, europarlamentar: "Avem o mare dependență de gazul rusesc" | Decizii ale UE în fața crizei energetice

Nicolás González Casares, membru al Parlamentului European din partea social-democraților din Spania a vorbit, în emisiunea Be EU cu Sabina Iosub, despre protecția sporită în fața crizei energetice și care sunt deciziile Uniunii Europene cu privire la acest aspect.

de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Noi 2023   •   11:29

”Scopul final este protecția consumatorului, pentru că am avut cu toții un șoc după invadarea Ucrainei, atunci când am văzut cum au crescut prețurile la gaze.

Acum, vrem să le dăm cetățenilor ocazia să realizeze că această tranziție este bună și pentru buzunarele lor, nu doar pentru companiile energetice.

Deci avem măsuri pe termen mediu și lung pentru a susține aceste scheme care îi ajută pe cetățeni să nu plătească mult atunci când ne confruntăm cu o criză, așa cum a fost cea precedentă”, a spus Nicolás González Casares, în emisiunea Be EU.

”Avem o mare dependență de gazul rusesc”

”Vrem, de asemenea, să rezolvăm unele dintre problemele pe care le-am văzut pe această piață în perioada acestei crize. Avem o mare dependență de gazul rusesc, am renunțat la o mare parte din acest gaz, dar acum trebuie să rezolvăm aceste probleme care au apărut în timpul crizei despre care vorbeam”, a mai precizat Nicolás González Casares.

”Avem nevoie de energie regenerabilă”

”Ideea mea a fost aceea de a proteja consumatorii și, de asemenea, de a proteja tranziția energetică. Avem nevoie de energie regenerabilă. Acestea sunt mai ieftine decât toate sursele de energie.

Nu vrem să discriminăm toate celelalte surse de energie, dar trebuie să ne gândim că luptăm contra schimbărilor climatice și energia și electricitatea regenerabile sunt soluția pentru a lupta contra schimbărilor climei”, a mai spus europarlamentarul Nicolás González Casares.

×
Subiecte în articol: Uniunea Europeană criza energetica
Citește mai multe din Be EU
» Vezi toate știrile din Be EU
Cele mai noi știri
Parteneri
x close