În România, 9 din 10 femei sunt diagnosticate zilnic cu cancer de col uterin, iar 5 își pierd viața din această cauză. Deși este una dintre puținele forme de cancer care pot fi prevenite, incidența rămâne de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene.
În acest context, Antena 3 CNN organizează Conferința Națională „Protecție pentru generațiile viitoare – România, pe drumul spre eliminarea cancerului de col uterin”. Evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților, experți naționali și internaționali, reprezentanți ai pacienților și ai industriei farmaceutice, cu scopul de a crește nivelul de conștientizare privind necesitatea unui plan concret pentru eliminarea acestei boli.
Printre cele mai puternice momente ale conferinței se numără mărturia Iuliei Dumitru, pacientă diagnosticată cu cancer de col uterin, care a vorbit deschis despre lipsa informației și impactul acesteia asupra vieții sale.
„În momentul în care am realizat că am primit un diagnostic care putea fi prevenit, trebuie să mărturisesc că am fost foarte dezamăgită și frustrată, pentru că nu am avut informația corectă. Nu am știut că mă pot vaccina, nu am știut că acest tip de cancer este unul care se poate preveni și cu atât mai mult cu cât mergeam la medici și credeam că sunt o persoană informată”, a povestit ea.
Iulia Dumitru a subliniat că niciodată nu i s-a explicat clar importanța vaccinării: „Nu mi s-a spus. Eu trăiam cu impresia că vaccinul este doar pentru copii sau pentru adolescenți. Tocmai de aceea, în momentul în care am primit diagnosticul și am aflat lucrul ăsta, am realizat cât de important ar fi fost și cum viața mea s-ar fi schimbat și ar fi avut un alt parcurs liniștit.”
Experiența prin care a trecut a determinat-o să transmită un mesaj puternic către ceilalți: „Dacă pentru mine povestea nu se mai poate schimba, îmi doresc foarte mult ca celelalte femei, și nu numai, pentru că vaccinul este și pentru bărbați, să aibă această informație. Consider că accesul la informație este esențial și poate face diferența între viață și moarte.”
După tratament, pacienta a ales să se vaccineze, pentru a se proteja de alte tulpini ale virusului: „Eu am ales să mă vaccinez după ce am trecut prin operație și tratament, tocmai pentru că există și alte tulpini de care mă pot proteja. Celor din jur nu le spun să se vaccineze, ci să se informeze din surse credibile, să întrebe medici și nu doar pe unul, să ceară mai multe păreri și să decidă apoi în consecință de cauză. Tot ce pot spune este că eu nu aș fi fost astăzi aici dacă aș fi avut această informație.”