Staţiunea Mamaia împlineşte 120 de ani, iar aniversarea vine într-un moment important pentru viitorul Turismului românesc. Staţiunea-simbol, a litoralului are nevoie să-şi recapete strălucirea prin investiţii, viziune şi colaborare între mediul privat şi autorităţi. Antena 3 CNN, alături de organizaţiile de management al destinaţiilor turisitice de pe litoral lansează o dezbatere dedicată soluţiilor concrete pentru revitalizarea staţiunii Mamaia şi construirea unui viitor pe măsura istoriei sale.
Când spui Constanţa, gândul te duce la litoral, la mare. Dar Constanţa are şi o altă faţă, una veche. Există cel puţin doi investitori care au decis să pună piciorul în prag şi să schimbe zona veche a oraşului Constanţa.
Alături de reporterul Cătălina Buzoianu s-au aflat Daniel Morau şi George Duşu, doi oameni de afaceri care au preluat frâiele a două hoteluri cu poveşti frumoase în spate. Hotelurile vor reintra în circuitul turistic.
"Hotel Palas nu va avea modificări legate de faţade, vom păstra valoarea istorică. La interior, în schimb, e nevoie de amenajări, recompartimentări, astfel încât să îndeplinim condiţia de clasificare de 5 stele. A durat 2 ani până ne-am aliniat cu toate procedurile şi toate condiţiile pentru siguranţă, în primul rând. În al doilea rând, concept şi calcul pe bugete", a declarat omul de afaceri Daniel Morau, pentru Antena 3 CNN.
De 120 de ani Mamaia înseamnă locul de întâlnire al celor care caută relaxare, divertisment, zile de armonie în familie și toate experiențele care au definit vara românească.
Într-un moment când e nevoie de acțiune concretă pentru a recâștiga competiția în turismul global, Antena 3 CNN alături de organizațiile de management al destinațiilor turistice de pe litoral lansează o dezbatere consistentă pentru a găsi soluțiile. Cum redăm strălucirea stațiunii simbol a litoralului românesc, cum pot fi puși laolaltă operatorii privați, autoritățile locale și cele centrale pentru ca dincolo de aniversarea celor 12 decenii să poată fi construit și un viitor pentru Mamaia.