Antena 3 CNN Externe Atac cibernetic masiv în Franța, la două zile după cel din Polonia. Datele a sute de mii de francezi au fost furate

Atac cibernetic masiv în Franța, la două zile după cel din Polonia. Datele a sute de mii de francezi au fost furate

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 13:51 14 Aug 2026 Modificat la 13:53 14 Aug 2026
hacker cu monitoare în față
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Date ale francezilor, atât persoane fizice cât și firme, au fost furate în urma unui atac cibernetic, a anunţat, joi seara, ministerul francez al finanţelor, relatează Reuters. Este al doilea astfel de atac recent împotriva unei țări europene, după ce și Polonia s-a confruntat, miercuri, cu un atac similar.

Potrivit unui comunicat al autorităților de la Paris, un „actor maliţios” a susţinut, miercuri, că a pătruns în sistemele agenţiei fiscale, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, la sfârşitul lunii iunie.

Investigaţiile lansate au confirmat atacul cibernetic, care a dus la accesarea şi extragerea de date ale contribuabililor, se arată în comunicat.

Sunt în curs investigaţii suplimentare pentru a stabili ce date anume au fost vizate şi numărul exact al oamenilor afectaţi, au precizat autoritățile, adăugând că vor fi comunicate şi alte detalii pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.

„Utilizatorii vizaţi vor primi notificări individuale în care se vor specifica datele care ar fi putut fi accesate sau extrase şi, acolo unde este cazul, măsurile de precauţie ce trebuie adoptate”, se menţionează în comunicat.

Platforma FrenchBreaches, care monitorizează atacurile cibernetice din Franţa, a relatat că au fost sustrase datele a aproape 700.000 de contribuabili, precizând că a obţinut informaţiile de la presupuşii hackeri.

Polonia a fost victima unui atac similar

Înainte cu câteva zile, și autoritățile poloneze au raportat un atac cibernetic similar, ținta fiind un furnizor de software medical. În urma atacului au fost furate informațiile a 19 milioane de polonezi.

Ministrul polonez al afacerilor digitale, Krzysztof Gawkowski, a calificat incidentul drept „unul dintre cele mai mari” atacuri informatice din istoria țării.

„Nimic nu indică în prezent că avem de-a face cu un atac extern, provenit din Rusia sau din oricare alt stat”, a declarat el.

Potrivit oficialului polonez, primele date ale anchetei sugerează că atacatorii au fost motivați financiar. Acesta a exclus varianta achitării unei răscumpărări și a promis că cei responsabili vor fi urmăriți „până în pânzele albe”.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close