Antena 3 CNN Conferinţe Conferinţele România Inteligentă Cât mai poate rezista sistemul energetic în criza provocată de secetă. Anunțul Ministerului Energiei: ”Prognozele sunt rezervate”

Cât mai poate rezista sistemul energetic în criza provocată de secetă. Anunțul Ministerului Energiei: ”Prognozele sunt rezervate”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:32 08 Sep 2026 Modificat la 14:32 08 Sep 2026
stalpi de electricitate
Pentru luna septembrie, autoritățile estimează că sistemul energetic va putea face față situației. Foto: Agerpres

Seceta severă din această vară a demonstrat cât de vulnerabil este sistemul energetic al României. Debitul scăzut al Dunării a dus la oprirea centralei nucleare de la Cernavodă, iar producția hidroelectrică a fost și ea afectată.

În acest context, Antena 3 CNN aduce la aceeași masă decidenți, reprezentanți ai companiilor energetice și experți în meteorologie, în cadrul unei dezbateri naționale despre schimbările climatice și implicațiile acestora pentru securitatea energetică a României.

Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național, a explicat că scenariile luate în calcul până acum includeau perioade de secetă și caniculă, însă nu și o criză de amploarea celei din această vară, care să afecteze mai multe țări.

„Este o criză la care poate nu ne-am gândit atât de profund. Am luat în considerare, în scenariile anterioare, perioade de secetă, de caniculă, de hidraulicitate foarte scăzută. Dar vă spun cu toată sinceritatea că o astfel de criză, care să afecteze mai multe țări și care să aibă un impact așa de mare, nu am gândit”, a explicat Virgiliu Ivan.

Cu toate acestea, pentru luna septembrie, autoritățile estimează că sistemul energetic va putea face față situației.

„Din evaluările noastre, pentru luna septembrie vom face față”, a precizat directorul Dispecerului Energetic Național.

Debitul Dunării nu dă semne de creștere

Prognozele pentru perioada următoare nu sunt însă favorabile în ceea ce privește debitul Dunării. Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, spune că nu există deocamdată o dată certă pentru redeschiderea centralei de la Cernavodă.

„Prognozele sunt rezervate pentru perioada următoare. Nu vedem o creștere susținută a debitului”, a declarat Cristian Bușoi.

Potrivit acestuia, momentul repornirii centralei depinde de evoluția precipitațiilor și de creșterea nivelului Dunării. În paralel, sunt pregătite lucrări care să permită redeschiderea centralei în momentul în care condițiile o vor permite.

„Încercăm să avansăm puțin termenul pe care, în mod natural, ploile și fenomenele din bazinul hidrografic îl vor permite, pentru creșterea nivelului și redeschidere prin lucrările pe care AFDJ le face în zonă, în zona Cernavodă, lucrări de dragare, în principal”, a explicat secretarul de stat.

Deocamdată, autoritățile nu pot indica însă o dată exactă pentru reluarea activității centralei.

„Nu avem în acest moment o dată certă pentru redeschiderea Cernavodă, cel puțin nu în următoarele 10 zile”, a concluzionat Cristian Bușoi.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close