Antena 3 CNN Coronavirus Alexandru Rafila: Un al doilea val al infectărilor cu coronavirus va veni în iarnă. Posibil să fie chiar mai multe cazuri

Alexandru Rafila: Un al doilea val al infectărilor cu coronavirus va veni în iarnă. Posibil să fie chiar mai multe cazuri

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societăţii Române de Microbiologie şi reprezentantul României la OMS, spune că valul doi al infectărilor cu coronavirus va veni în iarnă inevitabil.

Alexandru Rafila: Un al doilea val al infectărilor cu coronavirus va veni în iarnă. Posibil să fie chiar mai multe cazuri
Sursa foto: Hepta
27 Mai 2020   •   19:19

Rafila spune că în sezonul de iarnă ar putea apărea chiar mai multe cazuri de coronavirus decât până acum.

"Să vedem cum evoluează situaţia în vară şi dacă ajungem la un nivel foarte scăzut al transmiterii în această vară. În iarnă discutăm de o creştere care e normală pentru toate virusurile cu transmitere respiratorie. Există această sezonalitate şi pentru gripă şi pentru alte tipuri de coronavirus, cu o transmitere intensă iarna şi scăzută în sezonul cald. Acest virus probabil va respecta această sezonalitate, pe de o parte, iar pe de altă parte există populaţia care nu a trecut încă prin boală şi care în mod clar nu este imunizată, deci e posibilă chiar şi o creştere a cazurilor în iarnă”, a declarat Rafila pentru Observator.

Alexandru Rafila a explicat că măsurile de relaxare vor avea un efect pozitiv în funcție de comportamentul fiecăruia dintre noi.

„Trebuie să fim atenţi la comportamentul nostru. Sigur că măsurile de reamenajare sunt importante, dar cele mai importante sunt cele individuale. Degeaba organizezi totul într-un anumit mod, dacă cei care folosesc spaţiul nu respectă regulile”, a spus Alexandru Rafila.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close