Antena 3 CNN Coronavirus Canicula și COVID-19, combinație periculoasă pentru omenire

Canicula și COVID-19, combinație periculoasă pentru omenire

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat marţi că pandemia de COVID-19 creşte riscurile sanitare asociate episoadelor de caniculă.

Canicula și COVID-19, combinație periculoasă pentru omenire
Sursa foto: Hepta
27 Mai 2020   •   22:21

OMM, agenţie specializată din cadrul ONU, a îndemnat guvernele lumii să elaboreze planuri concrete pentru a garanta siguranţa oamenilor pe durata valurilor de căldură, protejându-i în acelaşi timp de noul coronavirus.

De exemplu, răcorirea oamenilor într-un spaţiu public închis cu ajutorul aparatelor de aer condiţionat poate fi o idee bună în caz de caniculă, însă o astfel de acţiune contravine recomandărilor de sănătate publică asociate pandemiei de COVID-19, potrivit stirileprotv.ro.

Odată cu răspândirea noului coronavirus la nivelul întregii planete, cercetătorii au adus tot mai puțin în discuție posibilitatea ca încălzirea vremii să stopeze pandemia.

Un studiu publicat recent a indicat că țările cele mai afectate au avut, până la data de 10 martie, temperaturi medii mai mici decât statele care au înregistrat un număr relativ mic de cazuri, prezintă BBC.

În cadrul unei alte cercetări, în care au fost analizate 100 de orașe din China, experții au concluzionat că, cu cât temperatura și umiditatea sunt mai ridicate, rata de infectare scade.

Cu toate acestea, un grup de cercetători de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, a transmis că virusul s-a răspândit în fiecare regiune a planetei, „fiind prezent în toate zonele climatice, de la cele reci și uscate, până la regiuni calde și cu umiditate ridicată”.

 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close