Antena 3 CNN Coronavirus Coronavirusul nu se transmite mai repede în școli! Vești bune înaintea întoarcerii elevilor în bănci

Coronavirusul nu se transmite mai repede în școli! Vești bune înaintea întoarcerii elevilor în bănci

Școlile nu reprezintă un factor decisiv de transmitere a coronavirusului.

Coronavirusul nu se transmite mai repede în școli! Vești bune înaintea întoarcerii elevilor în bănci
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    28 Ian 2021   •   08:45

Concluzia este a cercetătorilor de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor care spun că studiile efectuate atât în America, dar și în alte țări arată că sunt foarte puține dovezi care susțin faptul că virusul se transmite mult mai rapid în unitățile de învățământ. 

O analiză făcută în zona rurală din Wisconsin, anul trecut, unde majoritatea elevilor au purtat măști de protecție, arată că rata de infectare din 17 școli a fost cu 37% mai mică decât în  comunitățile în care niciun profesor nu s-a îmbolnăvit. 

Doar 7 din 191 de cazuri identificate în rândul a peste 5.500 de cadre didactice au fost asociate cu transmiterea în școli, spun cercetătorii. Experții mai susțin că respectarea distanțării sociale și purtarea măștilor de protecție, dar și aerisirea spaților închise sunt măsuri esențiale pentru a evita îmbolnăvirile. 

Totodată, aceștia atrag atenția că închiderea școlilor ar putea afecta progresul academic și sănătatea mintală. 

Medicul Mihai Craiu: Avem o serie întreagă de prezentări pentru fenomene nevrotice, pentru depresie, copiii suferă, au nevoie de interacțiune

Medicul pediatru, Mihai Craiu, face un apel disperat pentru redeschiderea școlilor. ”Copiii nu mai suportă acest tip de alienare. Dacă ne uităm aici avem o serie întreagă de prezentări pentru fenomene nevrotice, pentru depresie, copiii suferă, au nevoie de interacțiune”.

”Redeschiderea școlilor este o obligație a noastră, a tuturor, de la părinți până la autorități. Nu știu când va fi acel moment, dar cred că există timpul în viitorul apropiat – cu sprijinul epidemiologilor, care o să ne spună cât de răspândită este noua tulpină, să se elaboreze un plan ca să se deschidă în siguranță școlile acolo unde se poate, adică în zonele verzi.

În acest moment, trebuie deschise întâi grădinițele, creșele, care știm din occident că au funcționat fără vreun risc epidemiologic. Personal cred, ca părinte și ca medic, că școlile trebuie neapărat deschise. Copiii nu mai suportă acest tip de alienare. Dacă ne uităm aici avem o serie întreagă de prezentări pentru fenomene nevrotice, pentru depresie, copiii suferă, au nevoie de interacțiune. Noi trebuie să facem ce este sigur pentru ei”, a declarat medicul pediatru, potrivit gândul.ro.

 

×
Subiecte în articol: şcoli coronavirus
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close