Antena 3 CNN Coronavirus Cum va arată un meci din Liga 1, după epidemia de coronavirus

Cum va arată un meci din Liga 1, după epidemia de coronavirus

Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă propun ca meciurile din Liga 1 să fie jucate fără spectatori, cu maxim 125 de persoane la fiecare partidă. În România, antrenamentele cu echipa ar trebui să înceapă în mai, iar sezonul s-ar relua în iunie.

Cum va arată un meci din Liga 1, după epidemia de coronavirus
Sursa foto: Hepta
27 Apr 2020   •   11:18

 

Pe 9 martie au fost disputate ultimele meciuri din Liga 1, campionatul fiind suspendat din cauza epidemiei de coronavirus.

Acum, după şapte săptămâni fără fotbal, Federaţia şi Liga Profesionistă de Fotbal din România au realizat un plan pentru reluarea sezonului, care ar putea reîncepe în luna iunie.

Meciurile din Liga 1 se vor disputa cu poarta închisă, iar la fiecare partidă vor avea voie maximum 125 de persoane, număr care include jucătorii, staff-ul tehnic, arbitri, dar şi cadre medicale, jurnalişti, copii de mingi.

Această propunere va fi prezentată autorităţilor din România, care vor decide dacă protocolul oficialilor stabilit de FRF şi LPF poate fi realizat. În plus, propunerea conţine şi solicitarea ca atât jucătorii, cât şi restul celor prezenţi la meci, să fie testaţi de coronavirus înaintea meciurilor.

Germania a fost prima ţară din Europa care a venit cu un plan clar de reluare a campionatelor de fotbal, Bundesliga şi Liga a II-a. Maxim 300 de persoane la meciurile din Bundeliga vor avea voie la un meci, împărţite atât pe stadion, cât şi în afara lui. În plus, nemţii au cerut şi 25.000 de mii de teste de coronavirus, pentru jucătorii şi participanţii la partidele de fotbal. În Germania, majoritatea cluburilor se antrenează de mai mult de trei săptămâni.

„Dacă începem pe 9 mai suntem pregătiţi, iar dacă începem mai târziu tot suntem pregătiţi", a spus directorul executiv al Federaţiei de Fotbal, Christian Seifert, potrivit bbc.com.

×
Subiecte în articol: meci coronavirus liga 1
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close