Antena 3 CNN Coronavirus Ea este Lisa Shaw, prezentatoarea BBC care a murit din cauza vaccinului AstraZeneca. Verdictul este oficial

Ea este Lisa Shaw, prezentatoarea BBC care a murit din cauza vaccinului AstraZeneca. Verdictul este oficial

Prezentatoarea BBC Lisa Shaw a murit în urma complicațiilor apărute după administrarea primei doze de vaccin AstraZeneca, relatează presa britanică, citând un raport oficial încheiat joi.

Ea este Lisa Shaw, prezentatoarea BBC care a murit din cauza vaccinului AstraZeneca. Verdictul este oficial
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Aug 2021   •   16:44

În total, 72 de britanici au murit din cauza complicațiilor post-vaccinare, însă decesul Lisei Shaw este, aparent, primul caz din  Marea Britanie în care vaccinul anti-COVID este indicat de un investigator medical drept cauză a decesului.

Ofițerul de medicină legală din Newcastle, Karn Dilks, a stabilit că Shaw a murit din cauza cheagurilor de sânge din creier.

Shaw lucra pentru BBC Radio Newcastle, avea 44 de ani și se bucura de o stare bună de sănătate, notează Daily Mail.

Ea a murit în luna mai la spitalul Victoria din Newcastle, la trei săptămâni de la administrarea dozei de AstraZeneca.

În total, în Marea Britanie au fost raportate 417 de cazuri de cheaguri de sânge după administrarea a circa 50 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.

Agenția de reglementare pentru medicamente și produse sanitare din Regatul Unit (MHRA), a precizat că rata apariției acestei afecțiuni este de 15 cazuri la un milion de injecții.

Boala pare să fie mai frecventă printre persoanele tinere iar responsabilii medicali din Regatul Unit au recomandat celor sub 40 de ani să se vaccineze cu produsele Pfizer și Moderna.

Cum a evoluat afecțiunea care a ucis-o pe Lisa Shaw

Prezentatoarea BBC a început să aibă dureri de cap mari la o săptămână de la administrarea injecției și s-a îmbolnăvit grav câteva zile mai târziu.

Shaw s-a prezentat la spitalul din North Durhanm în data de 13 mai cu dureri puternice de cap, inclusiv dureri acute în zona frontală și în spatele globilor oculari.

Tomografia a relevat tromboza sinusului venos iar medicii au transferat-o la Royal Victoria Infirmary, cu cheaguri de sânge și hemoragie cerebrală.

Inițial a fost tratată cu medicamente anticoagulante, pentru a reduce presiunea asupra creierului, după detectarea hemoragiei.

Medicii au stabilit că în acest caz intervenția chirurgicală nu ar fi fost de ajutor, din cauza factorului determinant al hemoragiei, riscurile de îndepărtare a cheagurilor pe cale manuală fiind prea mari.

Linia ulterioară de tratament a fost stabilită prin consultare cu un comitet național de experți care s-a reunit zilnic.

Raportul investigației: Vaccinul, cauza principală a decesului

A murit într-o după-amiază de vineri, înconjurată de membrii familiei.

Raportul anchetei în cazul Shaw arată următoarele: "în data de 29 aprilie, femeia a primit prima doză de AstraZeneca. A dezvoltat tromboză și trombocitopenie induse de vaccin - o complicație rară și agresivă, asociată cu AstraZeneca, vaccinul care reprezintă cauza principală a decesului".

Reprezentantul spitalului din Newcastle, Dr. Cristopher Johnson, care a fost audiat în cadrul investigației, a spus că tratamentul administrat în cazul Lisa Shaw reprezintă în prezent practica uzuală la nivel național în Regatul Unit și că, pornind de la aceleași date ale pacientului, medicii ar fi urmat aceeași cale.

Având o rată de 1 caz la 50.000 de mii de persoane sub 50 de ani vaccinate cu AstraZeneca, trombocitopenia și tromboza declanșate de acest produs determină o mortalitate de 23% printre cei afectați.

Experții spun că această afecțiune provocată de vaccinul anti-COVID este semnificativ mai letală decât alte boli asociate cu cheagurile de sânge.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close