Antena 3 CNN Coronavirus Locul în care aproape 50% din populație s-a infectat cu coronavirus

Locul în care aproape 50% din populație s-a infectat cu coronavirus

Primarul din Bergamo, Giorgio Gori, spune că în provincia italiană cea mai afectată de epidemia de coronavirus este probabil ca aproape jumătate din populaţie să fi fost deja infectată. "O parte semnificativă a populaţiei, aproape 50 la sută, a întâlnit deja virusul", a spus Gori într-o videoconferinţă cu jurnaliştii străini.

Locul în care aproape 50% din populație s-a infectat cu coronavirus
Sursa foto: Hepta
09 Iun 2020   •   20:25

Este o estimare bazată pe datele de la Oggicomestai(.it) (Howareyoutoday), o aplicaţie mobilă de monitorizare a sănătăţii pentru locuitorii din zona Bergamo. Aplicaţia a fost deja descărcată şi folosită de peste 50.000 de persoane.

Gori a spus că aproximativ 35 la sută dintre utilizatori au raportat că au prezentat simptome tipice de coronavirus, inclusiv febră, tuse şi pierderea gustului sau a mirosului. „Dacă pe lângă aceştia, îi luam în calcul şi pe pacienţilor asimptomatici, cred că putem obţine o imagine de ansamblu a adevăratei incidenţe a coronavirusului în provincia Bergamo”, a subliniat el.

Luni, autorităţile medicale din Bergamo au declarat că testele de sânge pe un eşantion de aproximativ 10.000 de cetăţeni au relevat că aproape 60 la sută dintre aceştia dezvoltaseră anticorpi antivirus, ceea ce sugerează că au fost infectaţi.

Gori a spus că procentul mare s-a datorat faptului că testele le-au fost făcute mai ales persoanelor expuse la pacienţii cu Covid-19.

Bergamo, o provincie aflată la aproximativ 50 de kilometri nord-est de Milano, a fost epicentrul Covid-19 din Italia. Are 1,1 milioane de locuitori, aproximativ 120.000 numai în oraşul Bergamo.

În timpul crizei, Bergamo a devenit cunoscut sub numele de "Wuhanul Italiei". În martie, situaţia era atât de gravă încât crematoriul local nu mai putea face faţă numărului de morţi.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close