Antena 3 CNN Coronavirus Medic pensionar din Italia, în vârstă de 85 de ani, s-a întors în spital pentru a salva viața pacienților cu coronavirus

Medic pensionar din Italia, în vârstă de 85 de ani, s-a întors în spital pentru a salva viața pacienților cu coronavirus

Un medic pensionar, în vârstă de 85 de ani, a revenit în spital pentru a salva viața bolnavilor de coronavirus.

Medic pensionar din Italia, în vârstă de 85 de ani, s-a întors în spital pentru a salva viața pacienților cu coronavirus
Sursa foto: Hepta
05 Apr 2020   •   12:18

Giampiero Giron a fost medic anestezist, iar în această perioadă a decis să vină în ajutorul colegilor mai tineri și să lupte împotriva noului coronavirus.

„Acum câteva săptămâni am fost sunat de directorul unui spital din Padova, care m-a întrebat dacă aș fi dispus să dau o mână de ajutor în sala de operație, deoarece s-au îmbolnăvit mulți medici specializați și este nevoie de oameni cu experiență. Și eu am acceptat”, povesteste Giron.

Italia este țara în care a fost înregistrat cel mai mare număr de decese din lume, provocate de coronavirus: 15,362. În privința infectărilor, până în acest moment au fost înregistrate 124,632 de cazuri pozitive, iar 20,996 s-au vindecat.

La nivel mondial, sunt peste un milion de persoane afectate, 64,972 de decese și 247,948 de vindecări.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close