Antena 3 CNN Coronavirus Ministrul Sănătății: Într-un scenariu sumbru, toate spitalele vor primi COVID

Ministrul Sănătății: Într-un scenariu sumbru, toate spitalele vor primi COVID

Într-un scenariu sumbru, toate spitalele vor primi pacienți infectați cu coronavirus, indiferent dacă sunt spitale de stat sau private, urmând ca alte două unități sanitare de campanie să fie ridicate la Bacău, respectiv lângă Timișoară, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății: Într-un scenariu sumbru, toate spitalele vor primi COVID
Sursa foto: Hepta
16 Apr 2020   •   16:35

"Într-un scenariu sumbru, toate spitalele vor primi COVID. Că este privat, că este public, trebuie să ne așteptăm să putem trata în aceste spitale. Avem spitale de campanie, vom mai face două, este unul la Bacău, altul va fi în zona Timișoarei, făcut de MApN. Căutăm spații pentru a relaxa spitalele Fază 1, Fază 2 și Suport, prin trecerea cazurilor ușoare și medii și în aceste spitale de campanie. Avem un număr de cazuri crescător, dar ne lasă și timpul să putem trata în spital ce avem de tratat, urmând să putem interna pe cei ce vin din urmă, în diferitele etape ale bolii", a explicat Tătaru, la DIGI24.

Ministrul Sănătății spune că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, dar și majorarea deceselor provocate de această boală.

"Sunt cazuri care aveau comorbidități, ați putut vedea în decese persoane de peste 65 de ani până la 90 de ani, care după lupta care se dă în terapie Intensivă, sunt unii care nu câștigă această luptă. Personalul medical își face treaba și încearcă să salveze pe toată lumea", a mai spus sursa menționată anterior.

Conform ministrului, există focare noi, „chiar dacă sunt mici”.

"Suntem în momentul în care avem focare în grupul medical, suntem în momentul în care încercăm să rupem acea transmisiune extinsă din focarele mici, se le transfomrăm în focare mici, pentru a le putea controla. Suntem în momentul în care am redirecționat cadre medicale din diferite județe sau clinici universitare către județele deficitare sau către spitalele care au o lipsă acută de personal medical. Sunt aceleași spitale care au și focare în acest moment. Avem un focar la Spitalul de nefrologie „Carol Davila” din București. Toți cei care sunt pozitivi în acest moment sunt internați. Dacă avem o patologie COVID în număr mare îl transformăm într-un spital COVID", a mai spus demnitarul.

Nelu Tătaru a subliniat că pacienții asimptomatici sau cu simptome ușoare nu sunt externați.

"Așteptăm să vedem evoluția în următoarele zile sau în următoarea săptămână pentru a vedea dacă spitalele de suport ajung la o capacitate de peste 50%, atunci să putem da cazurile asimptomatice sau ușoare către un spațiu de tampon, în prima fază, cu personal medical format din medici de familie, medici școlari sau personal voluntar. Spațiul tampon poate fi acel spațiu, dacă nu mai avem un flux de afară, aceste spații care au fost de carantină pot fi transformate în spații pentru cei care sunt asimptomatici sau cu simptome ușoare, până la un prim test negativ, pentru a nu îi da direct în familii", a explicat sursa menționată anterior.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close