Antena 3 CNN Coronavirus Ministrul Sănătății: Spitalul Regional Iaşi este cel mai avansat în acest moment

Ministrul Sănătății: Spitalul Regional Iaşi este cel mai avansat în acest moment

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că Spitalul Regional de Urgență Iași este cel mai avansat în acest moment dintre cele trei care se vor construi în România și se află la faza de proiect.

Ministrul Sănătății: Spitalul Regional Iaşi este cel mai avansat în acest moment
Sursa foto: Agerpres
de Silvia Țigănilă    |    20 Sep 2020   •   10:35

Nelu Tătaru a declarat, duminică, că Spitalul Regional de Urgență Iași va deservi toată regiunea Moldovei.

Spitalul va avea două etaje în subteran și șapte etaje supraterane, un corp orizontal cu structuri de investigații, diagnostic, tratament și trei corpuri care vor asigura structura unității sanitare cu paturi. Vom avea 850 de paturi plus 60 de paturi pentru UPU și 45 de paturi pentru interrnarea de zi. Se vor găsi 70 de cabinete pentru ambulatoriu și 19 săli de operație”, a spus Nelu Tătaru.

Proiectul va costa peste 500 de milioane de euro, suma fiind asigurată prin investiții guvernamentale și prin împrumuturi BEI.

Spitalul Regional de Urgență Iași este cel mai avansat în acest moment și se află la faza de proiect și verificatori de proiecte. Sperăm ca pașii să se desfășoare într-un ritm alert iar, personal, ca și produs al școlii ieșene, cel care a trecut prin toate spitalele din Iași, să avem un parcurs cât mai rapid și, personal, voi urmări ca acest parcurs să fie scurt și să avem operaționalizarea unui spital județean de urgență, regional, Iași cât mai devreme, să nu așteptăm termenul dat în contractul cu BEI”, a menționat Nelu Tătaru.

Pe lângă spitalul din Iași, se vor mai construi alte două spitale regionale, la Cluj-Napoca și Craiova.

Citiți și: Alexandru Rafila, previziune-șoc. Ce ne așteaptă până în martie 2021

×
Subiecte în articol: Nelu Tătaru Iași
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close