Noul val de relaxare ar putea fi amânat. Ce au hotărât, de fapt, Iohannis și Orban

de Redacția Antena 3.ro    |    23 Iun 2020   •   18:45
Noul val de relaxare ar putea fi amânat. Ce au hotărât, de fapt, Iohannis și Orban Hepta

Noul val de relaxare, prevăzut inițial pentru 1 iulie, s-ar putea amâna. Această opțiune este pe masă, din cauza numărului mare de îmbolnăviri din ultima perioadă.

Subiectul ar fi urmat să fie discutat chiar și la întâlnirea de la Cotroceni dintre președinte, premier și mai mulți miniștri, potrivit unor surse, însă tema nu a mai fost pe ordinea de zi. 

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, la Cotroceni, o ședință pe teme economice cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, ministrul Transporturilor, Lucian Bode şi ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Ce au hotărât, de fapt, iohannis și Orban

Președintele și miniștrii ar fi trebuit să discute și despre noul val de relaxare care urmează peste doar șapte zile. Mai e puțin timp, dar s-a vorbit despre programul de relansare economică și nu s-a discutat despre noul val de relaxare, spun sursele Antena 3.

Programul de relansare economică ar putea fi prezentat de oficialii Guvernului săptămâna viitoare. Este un plan care prevede măsurile economice și modul în care vor fi distribuiți banii veniți de la Uniunea Europeană pentru investiții.

Măsurile de relaxare aplicate de la 1 iulie ar putea fi amânate - surse

Potrivit surselor noastre, este posibil ca anumite fonduri destinate investițiilor pentru infrastructura rutieră să fie redistribuite spre întreprinderi mici și mijlocii. Măsurile de relaxare aplicate de la 1 iulie ar putea fi amânate.

Una dintre măsuri ar fi redeschiderea restaurantelor. A crescut numărul de cazuri noi și e posibil ca această măsură să nu mai fie aplicată.

Deschiderea restaurantelor în interior şi a piscinelor acoperite la 1 iulie depinde de situaţia epidemiologică la nivel național.

„Respectând niște reguli de igienă, distanțare, precauție, putem gestiona situația în așa fel încât să ne ducă după 1 iulie la un alt pachet de relaxări. Situația încă nu este la final”, a declarat, recent, ministrul Sănătății.

Noul val de relaxare ar putea fi amânat

Parteneri
sati
x close