Antena 3 CNN Coronavirus Pacient vaccinat și fără comorbidități, mort de COVID-19

Pacient vaccinat și fără comorbidități, mort de COVID-19

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, o persoană vaccinată și fără alte comorbidități a decedat după ce a fost infectată cu COVID-19.

Pacient vaccinat și fără comorbidități, mort de COVID-19
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    17 Dec 2021   •   13:04

”În intervalul 16.12.2021 (10:00) – 17.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 60 de decese, dintre care 20 anterioare intervalului de referință, (29 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 60 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 la categoria de vârstă peste 80 ani.

56 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Au fost raportate 20 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Buzău, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Neamț, Vâlcea, înregistrate în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 40 de decese.

Din totalul de 60 de pacienți decedați, 46 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Cei 14 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 13 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

Bilanț COVID-19 din 17 decembrie 2021, în România

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 700 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 40 de pacienți au murit. 570 de persoane sunt internate la ATI.

Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.796.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.723.129 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 743 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi,187 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 58.079 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

×
Subiecte în articol: deces COVID-19
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close