Antena 3 CNN Coronavirus Care este riscul de infectare cu coronavirus dacă zbori cu avionul sau iei trenul ori metroul

Care este riscul de infectare cu coronavirus dacă zbori cu avionul sau iei trenul ori metroul

Se consideră că particulele de coronavirus, cel mai probabil, nu rămân suspendate în aer aşa cum fac cele de gripă, astfel că, pentru ca o persoană să ajungă să se îmbolnăvească, trebuie să fie în contact apropiat cu bolnavul.

Care este riscul de infectare cu coronavirus dacă zbori cu avionul sau iei trenul ori metroul
Sursa foto: Pixabay
16 Mar 2020   •   08:57

Potrivit ghidului NHS referitor la coronavirus, contact apropiat înseamnă la o distanţă mai mică de doi metri şi o durată mai mare de 15 minute. Astfel, riscul potenţial de răspândire al coronavirusului depinde de cât de aglomerat este mijlocul de transport în care vă urcaţi, scrie Adevarul.

Dr. Lara Gosce, reprezentanta Institutlui Global de Sănătate, a declarat că studiile pe care le-a realizat – publicate în 2018 – au arătat că persoanele care utilizează frecvent metroul sunt mai predispuse la a suferi simptome asemănătoare gripei. Potrivit acesteia, riscul este mai mare la călătorii care sunt siliţi să schimbe liniile de metrou pentru a ajunge la destinaţie, comparativ cu cei care ajung la destinaţie cu o linie directă.  

Alţi factori care influenţează riscul ţin de cât de bine ventilat este mijlocul de transport şi de cât timp durează călătoria.

Aerul „stătut” din avion

Potrivit opiniei comune majorităţii, este mult mai probabil să te îmbolnăveşti în timpul călătoriei cu avionul pentru că respiri aer „stătut“. În realitate, aerul din avion poate fi de o mai bună calitate decât cel de la serviciu şi cu siguranţă mai bun decât aerul respirat în tren sau în autobuz. Este adevărat că sunt multe persoane pe metru pătrat într-un avion aglomerat, lucru care creşte riscul, dar aerul este schimbat cu o viteză mai mare.  

Profesorul Quingyan Chen, de la Purdue University, care a studiat calitatea aerului din diverse mijloace de transport pentru pasageri, afirmă că aerul dintr-un avion este complet înlocuit la fiecare două-trei minute, comparativ cu 10-12 minute, aerul condiţionat din clădirile de birouri.  

Aerul din avioane este curăţat cu ajutorul filtrelor speciale Hepa - high-efficiency particulate air – capabile să captureze particule foarte mici existente în mod obişnuit în sistemul de aer condiţionat, inclusiv virusuri.  


 

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close