Antena 3 CNN Coronavirus Situația COVID-19 din România, privită de jurnaliștii din Italia. „Riscă să devină Brazilia Europei”

Situația COVID-19 din România, privită de jurnaliștii din Italia. „Riscă să devină Brazilia Europei”

Pandemia de coronavirus a afectat foarte tare și România, numărul infectărilor noi crescând din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Multe țări europene și-au închis granițele pentru români, altele impun măsuri stricte, țara noastră fiind trecută pe lista celor cu risc crescut.

Situația COVID-19 din România, privită de jurnaliștii din Italia. „Riscă să devină Brazilia Europei”
Sursa foto: Hepta
de Claudia Simion    |    22 Iul 2020   •   11:05

Jurnaliștii din Italia sunt de părere că România ar putea ajunge o Brazilie a Europei. În momentul de față, Brazilia se află pe locul doi în lume în privința numărului de infectări și de decese.

Italia a fost și ea, în urmă cu câteva luni, prima cea mai afectată țară din lume, depășind chiar și China la numărul de decese. Acum, Italia a reușit să treacă peste ce a fost mai greu și monitorizează cu mare atenție țări precum România, Bulgaria, Croația sau Serbia, existând șanse mari ca aceste țări să fie puse pe lista neagră.

Ce scrie presa italiană despre situația din România

După ce noile infectări au urmat la 899 de cazuri într-o singură zi, în România, presa italiană a transmis că e un bilanț îngrijorător.

„Oficial sunt 36.000 de cazuri de Covid-19, dar în realitate numărul ar putea fi mult mai mare. Situaţia din ţară este complicată de decizia Curţii Constituţionale în baza căreia autorităţile nu pot impune carantina sau izolarea”, a transmis Il Messaggero.

„Numărul de contaminări îngrijorează în mod special ţări precum Italia, Germania sau Franţa, cu care există importante relaţii economice şi unde vin mulţi muncitori din România”, a mai scris publicaţia italiană.

Un profesor de igienă de la Universitatea din Florența, epidemiologul Paolo Bonanni, și-a manifestat și el îngrijorarea legată de focarele din România, Spania și Franța. El a mai spus că fiecare țară decide politica de închidere și distanțare. „Măsurile de prevenţie sunt aceleaşi în întreaga lume: spălatul pe mâini, distanţarea, folosirea măştii în spaţiile închise”.

În România, până în momentul de față, au fost înregistrate în total 39.133 de cazuri de infecție cu coronavirus. Marți, 22 iulie, a fost înregistrat recordul negativ de 996 de cazuri de COVID-19, confirmate într-o singură zi.

La nivel global, cazurile de coronavirus au ajuns la aproximativ 14.947.428. Dintre acestea 616.443 sunt decese și 8.466.990 sunt cazuri vindecate.

SUA și Brazilia sunt cele mai afectate de coronavirus în continuare. SUA înregistrează un bilanț de 3.899.211 de cazuri pozitive și 141.995 de decese. În Brazilia au fost confirmate 2.159.654 de infectări și 81.487 de decese.

×
Subiecte în articol: coronavirus Italia România
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close