Dr. Adrian Marinescu: ”Nu există soluții miraculoase pentru tratarea COVID-19”

27 Apr 2020   •   09:28
Dr. Adrian Marinescu: ”Nu există soluții miraculoase pentru tratarea COVID-19” Hepta

Medicul Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balș” din București spune că nu există soluții miraculoase pentru tratarea COVID-19. Specoalistul nu crede că cineva ar putea demonstra utilitatea injectării dezinfectantelor, una dintre soluțiile sugerate de Donald Trunp.

Preşedintele Donald Trump a generat critici după ce a sugerat că pacienţii care au COVID-19 ar putea elimina virusul cu dezinfectant. Pe fondul criticilor, Donald Trump a explicat că afirmaţiile au fost „sarcastice”. Șeful de la Casa Albă este contrazis de comunitatea medicală.

„Dezinfectantele pe bază de alcool sunt utile pentru mâini, dar de aici până să vorbim de injectarea acestor soluţii e o cale destul de lungă. Nu cred că cineva ar putea demonstra o utilitate în sensul acesta, nu văd utilitatea în raport cu coronavirus”, a declarat specialistul de boli infecţioase de la Institutul „Matei Balş” Adrian Marinescu.

Medicul spune că Donald Trump vrea să vină cu o soluţie miraculoasă pentru tratarea COVID-19, dar că aceasta nu există în momentul de faţă.

„Cred că şi-a pierdut răbdarea şi caută orice variantă ca să rezolve mai repede problema. Din păcate nu există soluţii miraculoase”, a mai spus medicul pentru Mediafax.

Există însă şi susţinători ai soluţiei propuse de Trump.

„Ei bine, există cel puţin un dezinfectant care se găseşte în farmacii sub formă de tablete sau sub forma injectabilă, ieftin, accesibil oricui şi dovedit ca fiind foarte eficient împotriva celor mai periculoase virusuri!”, a scris medicul Adina Alberts pe pagina sa de Facebook. Ea susţine că nu a fost o greşeală atunci când Trump a spus oamenilor să îşi injecteze dezinfectant.

x close