Meciurile spectacol din Canada, Statele Unite şi Mexic sunt, în exclusivitate, în universul Antena. Cupa Mondială 2026 se vede în această vară pe Antena 1, Antena 3 CNN şi Antena Play.
Son şi naţionala Coreei de Sud au avut parte de o primire călduroasă la aterizarea pe aeroportul din Guadalajara. Echipa a fost întâmpinată cu muzică tradiţională şi sombrere.
Spectacol a fost şi la sosirea naţionalei Ghanei, la hotelul din Virginia. În ciuda orei târzii, fanii au venit în număr mare şi au făcut gălăgie pentru favoriţii lor.
Brazilia este cu sufletul la gură înaintea startului cupei mondiale. Întreaga ţară s-a bucurat enorm cand Neymar a fost convocat pentru un ultim mondial, dar imediat fericirea s-a transformat în îngrijorare. Selecţionerul Carlo Ancelotti ne oferă ultimele informaţii despre starea fotbalistului, după accidentarea suferită în luna mai.