Acum vreo 15 ani, când încă dezvoltam prima mea companie ca antreprenor, un alt antreprenor, mai tânăr, a venit la mine să îmi propună să investesc alături de el. Mi s-a părut o idee ciudată, pentru că nu înțelegeam cum aș putea să mă implic într-o altă afacere cu bani, timp, efort, în condițiile în care eram deja implicat 100% în ceea ce făceam. Așa că timp, cu siguranță, nu puteam aloca unui alt proiect de business. În ceea ce privește implicarea financiară, probabil că aș fi putut găsi niște resurse, dar mi-am pus o intrebare simplă: dacă am un leu pe care îl pot investi în afaceri, unde ar fi mai bine? Într-un proiect al unui alt antreprenor sau în ceea ce făceam eu la acel moment? Adică într-o afacere pe care nu o cunoșteam prea bine, care nu era la acel moment un succes, nu era încă profitabilă, în care nu puteam avea un control constant, la care nu puteam contribui semnificativ, sau într-o afacere pe care o cunoșteam foarte bine, care era de succes, profitabilă, pe care o controlam și la care aveam o contribuție importantă, ca manager? Răspunsul pare, în aceste condiții, destul de simplu. Un antreprenor de succes, care este implicat 100% în propria companie, nu va investi în alte afaceri ca business-angel, mai puțin în cazurile în care o face ca hobby, ceea ce nu este niciodată o rețetă bună de business, sau, pur și simplu, ia o decizie proastă. Și atunci ce este această poveste cu investitorii business-angel? Aveam să aflu în curând, după primul exit. Pentru că, în momentul în care, ca antreprenor, faci un exit dintr-o companie pe care ai deținut-o și ai condus-o, apare o situație interesantă: ai și disponibilități financiare imediate, ai și o anumită experiență de business, care poate fi utilă unui start-up.
Aceasta este, de fapt, combinația care face investițiile business-angel atât de utile. Dar, tocmai pentru că este o combinație de bani și experiență, nu putea apărea decât după un anumit interval de timp de la primii muguri de dezvoltare antreprenorială în România. Ori, la noi, antreprenoriatul a început de la zero dupa 1990, orice dezvoltări antreprenoriale interbelice românești fiind întrerupte, în mod brutal, de comunism și dictatură, o jumătate de secol fiind în acest caz mai mult decât suficientă pentru a distruge nu doar antreprenoriatul românesc tradițional, dar și de a submina filonul antreprenorial al națiunii. Iată de ce, imediat dupa 1990, a reînceput o dezvoltare antreprenorială oarecum haotică, primii ani de după Revoluție fiind marcați de afaceri bizare cu statul și scheme piramidale tip Caritas care nu erau activități antreprenoriale reale, durabile. Apoi, spre mijlocul anilor ’90, a apărut, în sfârșit, și prima generație reală de antreprenori, din care am avut privilegiul sa fac parte.
----------------------------
Textul integral îl puteţi citi în revista Români care Dezvoltă România, care conţine și Top 100 Antreprenori Români, disponibilă în punctele de difuzare a presei.
